Pregătirea și frecvența Sfintei Împărtășiri, în Biserica Primară, după Sfinții Părinți

„CANONUL 9 al Sfinților Apostoli (împărtășirea credincioșilor)

Toți credincioșii cei ce intră (în biserică) și aud Scripturile, dar nu rămân la rugăciune și la Sfânta împărtășanie, ca unii ce fac nerânduială în Biserică trebuie să se afurisească […]

Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul: «Eu socotesc, că creștinii cei vechi, precum se sârguiau să creadă drept, întocmai se sârguiau și să viețuiască drept. Pentru aceasta și multe obiceiuri bune, ce le pomenesc dumnezeieștile Canoane, care se obișnuiau în vremurile de atunci, acestea acum în vremurile noastre sunt într-alt fel și deosebite. La atâta ne-au adus răzvrătita și lenevicioasa viață, care o viețuim, încât nici să credem că vreodinioară creștinii au fost ajuns la atâta faptă bună, ca să se împărtășească ades la fiecare Liturghie». […] Ortodoxa mărturisire zice că creștinii cei mai evlavioși să se mărturisească în toată luna. Iar, dacă aceasta [se spune] este arătat că și să se împărtășească în fiecare lună, însă să se împărtășească cu cuviincioasă înainte gătire a zdrobirii inimii, a mărturisirii, a împlinirii Canonului, și a postului după putere ^{(Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, Iași, 22007, pp. 46-48)}”

„Dacă însă preotul și diaconul sau altcineva, care se pregătește pentru împărtășire, vor lăsa cu totul sau numai în parte, de bună voie, din lene sau din nepurtarea de grijă, Pravila Bisericii ce s-a arătat mai sus și cuviincioasa pregătire pentru dumnezeiasca împărtășire, de moarte va greși. ^{(Liturghier, Ed. IBMBOR, București, 2012, p. 494)}”

Sf. Pr. Mărt. Dumitru Stăniloae: „Încă Didahia Apostolilor [Așezămintele Apostolilor/ Învățătura Apostolilor ~ anul 44 d.H. cfr. Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, Iași, ²2007, pp. 30-31 – n.n.] ne spune că duminica, înainte de aducerea jertfei, credincioșii își mărturiseau păcatele ca jertfa lor să fie curată (cap. 14, 1). […] Mărturisirea trebuia să se facă individual, ba chiar secret, pentru că uneori numai așa se puteau descoperi cei nevrednici să se apropie de Sfânta Împărtășanie, lucru la care, cei vechi, erau foarte atenți. De aci s-a născut, probabil, indicația despre mărturisirea credincioșilor, aflată în unele vechi Liturghii grecești. Practica aceasta a mărturisirii la începutul Liturghiei exista și în sec. IV, cum ne spune Sf. Vasile cel Mare: «Se adună poporul la noi, de dimineață, la casa de rugăciune și, în osteneală și lacrimi neîntrerupte, mărturisindu-se lui Dumnezeu… etc.» (Ep. 207). Această mărturisire se putea face și atunci individual, pentru că, pe lângă faptul că comunitățile erau încă destul de restrânse, existând încă mulți păgâni, o parte din membrii comunităților își făceau pocăința în diferitele stațiuni [plângători, ascultători, căzători, stătători – n.n.] și această parte trebuie să fi fost, de fapt, destul de mare, căci, în cei 7 sau 15 sau 20 de ani, cât dura pocăința, pentru fiecare, conform canoanelor din sec. IV, e firesc să fi intrat mulți, în ceata celor ce, păcătuind, trebuiau să facă penitență. O altă parte din membrii comunității erau iarăși excluși, pentru câteva săptămâni, de la Liturghie, pentru păcate mici, conform Didascaliei Apostolilor. Altă parte, deși stătea cu credincioșii până la sfârșitul Liturghiei, nu se putea împărtăși, făcându-și o penitența secretă, ca femeile adultere de care vorbește Sf. Vasile cel Mare. Toți aceștia nu mai trebuiau mărturisiți la fiecare Liturghie. Deci, rămâneau foarte puțini cei ce aveau să fie mărturisiți în vederea împărtășirii. De altfel, din tot spiritul canoanelor și al indicațiilor scrierilor vechi, despre pocăință, rezultă o temeinică cunoaștere individuală a fiecărui credincios, de către preot. […] La acești puțini credincioși, fără pată, la această elită spirituală, se referă can. 2, din Antiohia (an. 341), și 9 Apostolic, care redă, în formă mai simplă, aceeași idee. Lor le cere să se împărtășească la fiecare Liturghie. Can. 2, din Antiohia, hotărăște eliminarea celor ce, «intrând în biserică și auzind Sfintele Scripturi, nu participă, împreună cu poporul, la rugăciune (adică până la sfârșitul Liturghiei) sau se feresc de Sf. Împărtășanie cu dezordine». Dar, se pare, că nici pe acești puțini credincioși, fără pată, nu-i sancționa canonul, pentru că nu se împărtășeau, ci pentru că ieșeau prematur din biserică, producând dezordine. Aceasta pare a o spune, și mai clar, canonul 9 Apostolic, care dispune eliminarea «credincioșilor care, intrând în biserică, nu rămân la rugăciune și la Sfânta Împărtășanie, producând dezordine în biserică». ^{(Sf. Pr. Mărt. Dumitru Stăniloae, „Mărturisirea păcatelor și pocăința în trecutul bisericii”, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, 1955, p. 244)}”

Poporul sfânt

Se împărtășeau (în afară de cler și cinul monahal) numai cei ce făceau parte din poporul cel sfânt al lui Dumnezeu (adică cei care sunt „treapta de mijloc […] contemplativă, […] curățiți de toată pata necurată și cu mintea statornicită în curăție neclintită, [care] se strămută printr-o lucrare sfântă la deprinderea și puterea contemplativă (văzătoare) și se împărtășește de simboalele atotdumnezeiești potrivite ei” – Sf. Ier. Dionisie Areopagitul, «IER. BISERICEASCĂ. Cap. V», Opere complete, Ed. Paideia, București, 1996 (v. el.), pp. 166-170;

NU se împărtășeau

Stăteau în Sfânta Biserică până la sfârșitul Sfintei Liturghii, fără să se împărtășească

Aceștia erau stătătorii (care „încă nu se află” neclintiți „în chip sfânt în deprinderile dumnezeiești” și, deși stăteau la toată liturghia credincioșilor, nu se puteau împărtăși, fiindcă făceau parte din „mulțimea celor excluși de la lucrări sfințitoare” – Sf. Ier. Dionisie Areopagitul, „IER. BISERICEASCĂ. Cap. V”, Opere complete, Ed. Paideia, București, 1996 – v. el. –, p. 166);

NU aveau voie să stea în Sfânta Biserică, decât la liturghia catehumenilor, ieșind din Sfânta Biserică, la anunțul «câți sunteți chemați, ieșiți»

căzătorii/stătătorii în genunchi (cei mutați „la lucrări sfințite de la cele rele” – aveau voie să stea în naos);
ascultătorii (cei care erau „aduși prin căderi contrare la o stare de nebărbăție” și erau „întăriți prin cuvinte de putere dătătoare” – stăteau în pronaos, lângă ușa din tindă, la urma catehumenilor);
plângătorii (cei care erau aduși „spre viața din care au căzut, prin învățătura bunelor cuvinte” – stăteau în afara bisericii, cerând celor ce intrau să se roage pentru ei);
catehumenii (cei ce se pregăteau pentru convertirea la creștinism și Sfântul Botez, care erau pregătiți „de diaconi prin cuvintele de moșire, spre nașterea și modelarea spre viață”);

Toți aceștia, ieșeau, pe vremea Sfinților Apostoli (dar și mai târziu, în toată istoria Bisericii Primare), din Sfânta Biserică, atunci când preotul spunea „cei chemați ieșiți”[1].

Aceasta este rânduiala veche, a Sfintei Biserici Primare, care avea:

„Treptele vechilor canonisiri:

«1. Plîngerea, este starea celui ce a păcătuit și este rînduit să stea, în afară de ușa bisericii, unde să ceară, de la credincioșii care intră, să se roage pentru el.

Ascultarea este șederea înlăuntru, lîngă ușa din tindă (pronaosul) bisericii, unde stau cei ce au păcătuit, la urma catehumenilor, pînă ce vor asculta citirea scripturilor și învățăturilor, și, la anunțul: «Cîți sînteți chemați ieșiți…», ei vor părăsi biserica.
Îngenuncherea este starea în genunchi înlăuntru, lîngă ușa din naosul bisericii, și, după liturghia celor chemați, ieșeau afară cu catehumenii.
Starea împreună este șederea la un loc cu credincioșii, în naos. Ei nu ieșeau cu catehumenii, ci stăteau la toată liturghia credincioșilor.

[De abia – n.n.] cea mai de pe urmă stare [necanonisită, ci vrednică – n.n.] este împărtășirea cu sfintele taine» – Sf. Grigore Neocez [Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul – 213-275 d.H. – n.n.] 11.[2]”

Sf. Ier. Simeon al Tesalonicului: „Prescurile care se aduc, pentru jertfă, de către credincioșii care păcătuiesc la arătare, nu li se cade, fie cum, a se primi de către preoți. Ci, mai întîi, să se ceară de la dânșii pocăință, că, cu mirida ce se aduce, se face împărtășire, și, pe cei ce sînt nevrednici, nu trebuie a-i împărtăși jertfei. Știu că și într-aceasta vor murmura unii zicînd: ‘Cum zicem să iasă cei chemați, nefiind cei chemați în Biserică?’. Deci, precum într-altele se înșală, neștiind Scripturile și nici tainele Bisericii, ci, și întru aceasta, de asemenea rătăcesc. Plinirea sînt cei chemați în Biserică – întîi pruncii credincioșilor cei nebotezați, […] pentru cei pregătiți pentru sfânta luminare, cerere și rugăciuni facem. Iar a doua, avem pe cei ținuți de păgâni, care țin credința în mâinile lor, iar cuget au ca să se îndepărteze de la păgâni și să vină către Biserică. Cei chemați sînt și cei ce au venit și nu s-au pecetluit cu dumnezeiescul mir. Iar al treilea, cei chemați avem pe cei ce au căzut în păcate sau într-alt oarecare păcat mare, pe care nu se cade a-i împărtăși cu dumnezeieștile taine, ci pot să asculte numai dumnezeieștile cuvinte. Aceasta s-a făcut mai pe urmă, cu iubirea de oameni a părinților. Că, mai înainte, precum zic canoanele, se scoteau afară și aceștia» – S. Tes. p. 261. ⁽^{Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Valea Plopului,}³¹⁹⁹⁹^{, can. 1213}⁾”

Pregătirea și frecvența Sfintei Împărtășiri, în zilele noastre, după starea sufletului celui ce se împărtășește, după descoperirea dumnezeiască prin Sfinții Părinți

Sf. Ier. Filotei I Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului: „Dacă vreți să vă împărtășiți des, ca Sfinții Apostoli și primii creștini, trebuie să se cerceteze fiecare pe sine și să vă gândiți bine dacă sunteți și voi ca Sfinții Apostoli, dacă sunteți la măsura virtuților Sfinților Apostoli și a primilor creștini. […]

Monahii, care cercetează Scripturile și se ocupă cu studiul, trebuie să cunoască sfintele canoane și Sfintele Tradiții. Nici Biserica, nici sfintele canoane, nici Tradiția nu menționează că creștinii trebuie să se împărtășească la fiecare 40 de zile și că nu se cuvine să se împărtășească cineva la mai puțin de 40 de zile.

Sfânta Biserică și toți Părinții stabilesc canoane mari pentru ucigași, desfrânate, adulteri, hoți, calomniatori și ceilalți păcătoși, cărora canoanele le interziceau uneori să se împărtășească; celorlalți creștini nu le-a precizat zile, luni sau perioade. S-a precizat însă, ca toți să se cerceteze pe sine și, dacă sunt vrednici, să se apropie. S-a precizat de asemenea că trebuie să fie sfinți, fiindcă Cele Sfinte se dau sfinților și de ele ne apropiem cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. Bine faceți dacă cereți sfatul meu practic, dar, mai bine veți face, dacă vă veți smeri și veți asculta și păzi, cele ce vă voi sfătui.

Întâi, vă sfătuiesc să încetați discuțiile care provoacă certuri și dispute. Fiecare din voi să fie atent să-și vadă propriile păcate și nu pe ale fratelui său. Al doilea, ori de câte ori vi se întâmplă vreo iritare sau ceartă între voi, înainte de a apune soarele să vă conciliați și împăcați. Al treilea, să aveți smerenie și ascultare desăvârșită de întâi-stătătorul vostru, ca și de duhovnicul vostru, căruia să-i mărturisiți sincer toate păcatele voastre și să soluționați deosebirile dintre voi nu voi singuri, cu pizmă, mândrie și iuțime, ci cu dragoste și iubire de frați, cerând în toate sfatul și părerea egumenului și duhovnicului vostru, și, ceea ce vă va spune, să primiți ca de la Dumnezeu și să vă liniștiți.

În ce privește Sfânta împărtășanie, stabilim următoarele:

Câți au dragoste, din tot sufletul și din toată inima, față de Dumnezeu și câți îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei înșiși, au smerenie, ascultare, tăierea voii, blândețe, nemâniere, înfrânare, răbdare, tăcere, aceștia pot să se împărtășească o dată pe săptămână și de două ori când se întâmplă o sărbătoare în mijlocul acestei săptămâni.
Când nu au virtuțile de mai sus și se mâhnesc, din cauza aceasta, și se silesc să le dobândească și se roagă și doresc sincer și cer Sfânta împărtășanie ca pe un medicament ajutător, și evită pe cât le stă în putință orice păcat, li se permite și lor să se împărtășească o dată pe săptămână.
Câți au așa-zise păcate care se iartă, adică puțină mândrie, se înfurie pentru moment când le spune cineva ceva, spun vreo minciună, glumesc, râd, bârfesc, mănâncă mai mult decât e de trebuință, fac ascultare, dar fără tragere de inimă, și au și alte mici păcate de moarte, pe care se silesc să le taie și să le tempereze, dar nu cu osteneală și râvnă cum se cuvine, dar totuși le cunosc, se căiesc și le mărturisesc, acestora li se permite să se împărtășească la 15 zile.
Acei care sunt mândri, nesupuși, mânioși, certăreți, mincinoși, dacă se mărturisesc și arată o pocăință și schimbare adevărată și iau hotărâre că vor înceta să păcătuiască, să se împărtășească la două luni.
Dacă, după un an, încetează sau se înfrânează, împuținând păcatele, să se împărtășească la 40 de zile, și când se îndreaptă complet, să se împărtășească ca și cei de mai sus, la 15 zile și o dată pe săptămână.»

[…] în acord cu îndrumările de mai sus să ne apropiem toți credincioșii, laici și clerici, de Taina dumnezeieștii și Sfintei împărtășanii, pregătindu-ne și curățindu-ne prin pocăință, post, rugăciune, cu frică de Dumnezeu și cu credință și cu dragoste, ca, împărtășindu-ne cu vrednice, să ne unim cu Mântuitorul Hristos și să ne învrednicim a deveni împreună-moștenitori ai împărăției Lui cerești. ⁽^{Sf. Ier. Filotei I Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului}^{, „Răspuns monahilor sinaiți, dezbinați pe tema frecvenței și pregătirii pentru Sfânta Împărtășanie”, în Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine – Dosarul unei controverse – mărturiile Tradiției,}^{Ed. Deisis, Sibiu,}^{2021, pp. 74-78}⁾”

[1] V. (de unde sunt luate aceste citate): Sf. Ier. Dionisie Areopagitul (unul din cei 70 de Sfinți Apostoli – ?- 96), „IERARHIA BISERICEASCĂ. Capitolul V Despre sfințirile preoțești (despre treptele, puterile și lucrările lor)”, în Sf. Ier. Dionisie Areopagitul, Opere complete, trad. de Sf. Pr. Mărt. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, București, 1996 (varianta electronică, vândută chiar de Ed. Paideia), pp. 166-170.

[2] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Valea Plopului, ³1999, can. 252.

Pregătirea mireanului pentru Sfânta Împărtășire

Cele 10 porunci ale Sfintei Împărtășiri

Împăcarea cu aproapele.
Concediu pentru Sfânta Împărtășire (un program cât mai liber de grijile lumești – 1 zi înainte, 1 zi după Sfânta Împărtășire).
Sfânta Spovedanie (1 Spovedanie pentru 1 Împărtășanie).
Post de mâncare fără carne, lactate, ouă, pește, untdelemn și vin (1-7 zile – în funcție de tăria trupului și rânduiala dată de duhovnic – de obicei, 3 zile).
Post de împreunare (3 zile înainte, 2 după – ziua împărtășirii și încă o zi).
Post de păcate (totdeauna).
Curăția trupului (exterioară și interioară) și a hainelor.
Pravila Sfintei Împărtășiri: 1. cele 7 laude și, cel puțin, canoanele/ paraclisele/ acatistele zilei în care se face Sfânta Împărtășire – sau închinăciunile înlocuitoare: 1583 (dacă ne împărtășim duminică, miercuri sau vineri), 1689 (luni), 1819 (marți, joi sau sâmbătă); 2. Rugăciunile de dimineață și de seară; 3. Rânduiala Sfintei Împărtășiri; 4. Rugăciunile de mulțumire după Dumnezeiasca Împărtășire, rugăciuni și gânduri personale de mulțumire. Pentru copii o citesc (în auzul copiilor, când sunt treji), cei care îi aduc la Sfânta Împărtășire, fiindcă și copiii intră în categoria celor „care vor să se împărtășească și nu știu să citească” și trebuie „să rămână în biserică și să asculte Rânduiala Sfintei împărtășiri […] și obișnuitele Ceasuri [care cuprind și Pavecernița, împreună cu toate canoanele citite în cadrul ei – n.n.]”. Așadar, și copiii care se împărtășesc trebuie să participe la Sfânta Liturghie. Dacă nu pot în Sfânta Biserică, măcar în jurul ei, supravegheați de părinți: „și, până la sfârșitul Liturghiei, să aștepte” (Liturghier, Ed. IBMBOR, București, 2012, pp. 490-494, 518-519).
Primirea canonică a Sfintelor Taine: NU se fac Sfânta Cruce sau închinăciuni sau mișcări bruște în fața Sfântului Potir (ca să nu se răstoarne), ci fiecare stă liniștit, cu mâinile încrucișate la piept și gura larg deschisă, pentru a înghiți cu grijă Sfintele Taine (ca să nu cadă), lăsând preotul să îi șteargă gura cu pocrovățul. Lumânarea ori se stinge, ori se pune în sfeșnic, ori se dă altuia să o țină, ca să nu se dea foc la pocrovăț și/sau Sfintele Veșminte. Împărtășirea din Sfintele Uscate (Sfintele Taine pregătite în altar pentru bătrâni și copii) se poate face doar până la citirea Sfintei Evanghelii (acest lucru e îngăduit numai pentru copiii mici, bolnavii și bătrânii care nu pot să aștepte să se împărtășească până la chinonic, dar care, totuși, sunt datori să participe la Sfânta Liturghie până la sfârșit).
Purtarea canonică de după Sfânta Împărtășire: sărutarea Sfântului Potir (dacă preotul împărtășitor îl oferă); grija pentru a nu se pierde Sfintele Taine (anaforă cu puțin vin sau doar vin sau doar aghiazmă pentru a se înghiți bine Sfintele Taine și ca să nu sară părticele din gură în timpul vorbirii; nu se suflă în lumânări; nu se sărută nimic până după prima masă; la prima masă se evită alimentele care lasă resturi în farfurie și se curăță tacâmurile și farfuriile, ca să nu ajungă nimic din gura celui împărtășit la canalizare; se evită ce produce greață și vomă; nu se spală dinții, nu se scuipă, nu se îmbăiază și nu se sângerează 24 de ore); rugăciunile de după împărtășire și odihnă de două ore pentru a rămâne în legătură tainică cu Domnul; cei căsătoriți nu se împreunează în ziua împărtășirii și încă o zi după.

Cele 10 condiții obligatorii pentru primirea Sfintei Împărtășanii

Un om se poate împărtăși cu Sfintele Taine numai dacă:

este ortodox;
NU este căsătorit/căsătorită cu o persoană de altă credință decât cea Ortodoxă;
NU are păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie (specificate în Molitfelnic, „ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE CANOANE scoasă din Canoanele Sfintelor Sinoade și ale Sfinților Părinți – și cum trebuie date pentru fiecare păcat”, de exemplu, în Ed. IBMBOR, București, 2002, pp. 76-78);
NU este oprit de duhovnicul său de la Sfânta Împărtășanie;
NU s-a spovedit cu spovedanie păcătoasă/falsă:

„1894. -«Oricare om sau muiere de-și va lăsa duhovnicul său fără de oricare vină și se va spovedi la altul, să se despartă de Biserică cu acela ce-l primește pe dînsul»… -PBG, 117.

–Se numește spovedanie păcătoasă sau falsă:

a). cînd cineva caută un duhovnic știut ca drept călcător de canoane (care dezleagă nu după legea Domnului, ci după poftele sale) sau are aceleași păcate, spre a lua dezlegare ușoară și potrivnică canoanelor și, astfel, se afundă întru osîndire amîndoi, mai rău decît dacă nu s-ar fi spovedit [e și cazul celor care caută duhovnici care să-i dezlege să se împărtășească fără pregătirea canonică – n.n.];

b). cînd nu spune toate păcatele sau le spune pe jumătate sau le justifică cu minciuni, ducînd în eroare pe duhovnic;

c). cînd se spovedesc mai mulți, în colectiv, spunînd păcatele în gînd, fără a le auzi, pe fiecare, duhovnicul și a le aprecia pe toate, în lumina canoanelor și a legilor morale, așa cum se întîmplă cînd se ia ca drept spovedanie citirea molitvei mare de dezlegare, care își are rostul numai la începutul posturilor, ca pregătire pentru pocăință, servind ca o introducere în adevărata spovedanie (V. Canonisirea).[1]”

NU are impresia că este fără de păcat și vrednic pentru Sfânta Împărtășanie;
NU vine la Sf. Împărtășire de abia în ultimul moment, fără pregătire sau cu una superficială;
NU are vrăjmășie față de cineva sau NU e supărat cu cineva;
NU are scurgere de sânge (menstruație sau răni sângerânde);
NU are poluție/ scurgere (păcătoasă) de sămânță (lichid seminal).

[1] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Valea Plopului, ³1999, can. 1894, 1900.

Trimiteri canonice pentru cele 10 porunci ale Sfintei Împărtășiri

1. Împăcarea cu aproapele (Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească , Ed. Parohia Valea Plopului, Valea Plopului, 1999, can. 713);
2. Concediu pentru Sfânta Împărtășire (un program cât mai liber de grijile lumești – 1 zi înainte, 1 zi după Sfânta Împărtășire – M. Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor , s.n., s.l., 1939, pp. 372-373);
3. Sfânta Spovedanie (1 Spovedanie pentru 1 Împărtășanie – Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească – manual pentru duhovnicie , Ed. Credința Strămoșească, Iași, 1940-2009, pp. 183-184);
4. Post de mâncare, fără carne, lactate, ouă, pește, untdelemn și vin (1-7 zile – în funcție de tăria trupului și rânduiala dată de duhovnic – de obicei, 3 zile – Sf. Ier. Filotei I Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului, „Răspuns monahilor sinaiți, dezbinați pe tema frecvenței și pregătirii pentru Sfânta Împărtășanie”, în Arhid. Prof. Dr. Ioan I. Ică Jr. – ed. -, Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine – Dosarul unei controverse – mărturiile Tradiției , Ed. Deisis, Sibiu, 2021, p. 74; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe , Ed. Credința Strămoșească, Iași, 2007, pp. 119-122, 682);
5. Post de împreunare (3 zile înainte, 1 după – Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească , Ed. Parohia Valea Plopului, Valea Plopului, 1999, can. 981);
6. Post de păcate (totdeauna – Molitfelnic , Ed. IBMBOR, București, 2002, pp. 76-77);
7. Curăția trupului (exterioară și interioară) și a hainelor ( Liturghier , Ed. IBMBOR, București, 2012, pp. 494-495);
8. Pravila Sfintei Împărtășiri (cele 7 laude și, cel puțin, canoanele/ paraclisele/ acatistele zilei în care se face Sfânta Împărtășire; Rugăciunile de dimineață și seară, Rânduiala Sfintei Împărtășiri, Rugăciunile de mulțumire după Dumnezeiasca Împărtășire, rugăciuni și gânduri personale de mulțumire – Liturghier , Ed. IBMBOR, București, 2012, pp. 523-525; Ceaslovul mare , Ed. IBMBOR, București, 2022, p. 175) – pentru copii această pravilă va fi citită (în auzul copiilor, când sunt treji) de cei care îi aduc la Sfânta Împărtășire, fiindcă și ei, ca „toți cei care vor să se împărtășească și nu știu să citească” trebuie „să rămână în biserică și să asculte Rânduiala Sfintei împărtășiri […] și obișnuitele Ceasuri [care cuprind și Pavecernița, cu toate canoanele citite în cadrul ei – n.n.]” Așadar, și copiii care se împărtășesc trebuie să participe la Sfânta Liturghie. Dacă nu pot în Sfânta Biserică, măcar în jurul ei, supravegheați de părinți: „și, până la sfârșitul Liturghiei, să aștepte” ( Liturghier , Ed. IBMBOR, București, 2012, pp. 490-494, 518-519);
9. Primirea Sfintelor Taine (împărtășirea din Sfintele uscate se poate face doar până la citirea Sfintei Evanghelii – acest lucru e îngăduit numai pentru copiii mici, bolnavii și pentru bătrânii care nu pot să aștepte să se împărtășească până la chinonic, dar care, totuși, sunt datori să participe la Sfânta Liturghie până la sfârșit – Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească , Ed. Parohia Valea Plopului, Valea Plopului, 1999, can. 1265);
10. Purtarea de după Sfânta Împărtășire (v. cum: fișierul de mai sus – Pregătirea mireanului pentru Sfânta Împărtășire, și Pr. Dr. (ThD) medic Alexandru Anastasiu, Ghidul mireanului pentru Sfânta Împărtășanie , coll. Sfinții Părinți despre Sfânta Împărtășanie , Vol. 4, Ed. Mariam, Râmnicu-Vâlcea, 2025, pp. 63-71).

10 porunci ale Sf. Împărtășiri – Pregătirea mireanului pentru Sfânta Împărtășire – avizier 02 Frecvența Sf. Împărtășiri – SF. IER. FILOTEI I KOKKINOS, Patriarhul Constantinopolului – CU O INTRODUCERE PATRISTICĂ ce include și gravul păcat al nepregătirii și treptele canonisirii