Descriere
Tetralogia omului nou – Sfinții Părinți și oamenii de știință despre originea, căderea și înnoirea omului
Vol. 3 – Să facem om
Atragem atenția că acest volum, ca și celelalte două volume anterioare, este mult mai cuprinzător (și ca subiecte dezbătute, și ca număr de pagini), decât capitolul corespunzător din teza noastră de doctorat.
Florilegiu, din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți,
despre originea și devenirea omului
Cum ne învață Dumnezeu, prin Sfânta Tradiție, că omul nu provine din alte făpturi
Dacă în primul volum am cercetat cum înțeleg/propovăduiesc demonii (și religiile/metafizicele insuflate de ei) originea omului, în al doilea cum o înțeleg/predau oamenii de știință, deci ne-am ocupat de tentativele rațiunii căzute de a înțelege și explica firea omenească, suntem datori, ca o lămurire finală, să vedem care este realitatea firii omenești, originea și finalitatea ei, descoperite de Dumnezeu, fără de greșeală, prin Sfinții Părinți.
Evoluționismul nu este numai o erezie de combătut, nici numai o eroare științifică, ci este esența trăirii lumești, fără de Dumnezeu și potrivnice Lui, dusă, însă, azi la o extremă modernă, care a ajuns să fie un mod de a gândi, a simți și a trăi care-i afectează pe toți. El nu numai că otrăvește rădăcinile umanității, mutilează prezentul omenirii, ci și atentează la viitorul lumesc și veșnic al fiecărui om. Tot acest război total, văzut și nevăzut, se desfășoară pe fundalul unei grave erori a cunoașterii, din care își extrage seva pestilențială.
Într-o cunoaștere amestecată nu poți avea încredere, fiindcă nu poți deosebi, fără harul Sfântului Duh, ce este bine și ce este rău, ce provine de la Dumnezeu și ce provine de la trup, lume și diavol. Pe când unei cunoașteri revelate i te poți dărui total, scăpând de boala cumplită a îndoielilor, prin credință și încredințare, fiindcă este strict bună și adevărată, la modul absolut. Cunoașterea culturală este, așadar, o cunoaștere sfâșietoare, deci mortală (ca și pomul morții sau cunoștinței binelui și răului), pe când cunoașterea cultică, din cultul lăuntric al adorării neîncetate a lui Dumnezeu, este o cunoaștere care adună toate părțile într-Unul (precum în Sfânta Treime Cele Trei Persoane sunt Una după Fire), deci învie și înalță la tronul Sfintei Treimi (ca și pomul vieții sau al înțelepciunii veșnice). Cunoașterea culturală au avut-o din destul filozofii, oamenii de știință și teologii scolastici, și, din cauza ei, omenirea a ajuns în pragul nebuniei. Cunoașterea cultică au avut-o și o au pururea sfinții și, prin ea, au ajuns să trăiască Împărăția Cerurilor pe pământ.
Am vrut să transformăm acest capitol dintr-un studiu patristic într-un florilegiu revelat, alcătuit din citate și parafrazări ale Sfinților Părinți, din dorința de a supune, necondiționat, propria noastră rațiune căzută cunoașterii revelate de Sfântul Duh prin Sfinții Părinți, robind-o astfel Judecății Dreptului Judecător, știind bine că adevărata comoară, ascunsă în țarina de lut a trupului nostru, este urmarea voilor și cugetelor lui Dumnezeu (numită de Sfinții Părinți calea vieții), pe care se poate călători doar printr-o credință neșovăielnică, având siguranță în Dumnezeu, zdrobindu-se astfel siguranța de sine și propriile opinii („Și ziceam gîndului: «Anatema fie și judecății tale (dreptei tale socoteli) și priceperii tale și înțelepciunii tale și științei tale, căci ceea ce știi, de la diavolul știi»” spunea, în Filocalie, Sf. Cuv. Dorotei din Gaza), pentru a se ajunge la adevărata smerenie mântuitoare în Hristos. Am făcut asta pentru a accentua, cât putem de mult, mesajul principal al acestei cărți („Vindecarea minții și, deci, a firii noastre nu se poate face decât prin revelație. Omorârea ei se face prin cunoașterea rațională căzută”).
Am inclus în acest volum: tâlcuirea patristică istorico-științifică la cartea Facerii și a naturii); câteva mici (dar importante) noțiuni de antropologie patristică; ceea ce ne-au învățat Sfinții Părinți despre: facerea, căderea și îndumnezeirea omului, chip și asemănare, înnoirea și învechirea firii omului, Maica Domnului și inutilitatea puerilă a supraomului, lămurirea patristică a răului vs. diferitele teodicee filozofice și religioase. Pe lângă combaterea evoluționismului sub forma sa veche, religioasă pe care au demascat-o toți Sfinții Părinți, când au combătut elinismul, Bunul Dumnezeu ne-a miluit să găsim cuvinte ale Sfinților Părinți contemporani care contestă pe față evoluționismul „științific” modern – un hinduism mascat în termeni științifici și ascuns în interpretări ilicite, metafizice, cu fațadă de știință.
Aceștia sunt: Sf. Ier. Ignatie Briancianinov; Sf. Ier. Teofan Zăvorâtul; Sf. sfințit Mc. Vladimir Bogoiavlenski, Mitropolitul Kievului și al Galiciei; Sf. Ier. Nectarie al Eghinei; Sf. sfințit Mc. Ilarion Troițki, Arhiepiscopul Kolomnei; Sf. Ier. Nicolae Velimirovici; Sf. Ier. Luca al Crimeii; Sf. Cuv. Ambrozie de la Optina; Sf. Cuv. Ioan de Kronstadt; Sf. Cuv. Varsanufie de la Optina; Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul; Sf. Cuv. Iustin Popovici; Sf. Cuv. Iosif Isihastul (Gheron Iosif); Sf. Cuv. Sofronie Saharov; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul; Sf. Ier. Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului și Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Sârbe.
„Teoria potrivit căreia lumea nu a fost creată de Dumnezeu nu reprezintă un adevăr demonstrat din punct de vedere științific, ci doar o idee plasată cu desăvârșire în afara sferei științifice. Așa-numitul darwinism, care recunoaște faptul că omul a evoluat din specii inferioare ale animalelor, și nu reprezintă un produs al actului creator al lui Dumnezeu, s-a dovedit a fi doar o presupunere, o ipoteză, învechită acum și pentru știință. Această ipoteză a fost recunoscută ca fiind în contradicție nu numai cu Biblia, ci și cu natura însăși, care se străduiește sârguincios să păstreze puritatea fiecărei specii și nu cunoaște nici măcar evoluția de la vrabie la rândunică. Sunt necunoscute faptele evoluției unei maimuțe în om. Mai degrabă să urmărim procesul opus, în sensul unei degradări.”
Sf. Ier. Luca al Crimeii, Știința și religia
Dar, în acest volum, spre deosebire de teza de doctorat, nu am inclus numai combaterea evoluționismului. Fiindcă evoluționismul și axiomele lui, în realitate, sunt rezultatul marii avarieri a gândirii omenești, și anume, a ideii păgâne, că prin studiu omenesc s-ar putea ajunge la sfințenie, prorocie și cunoaștere adevărată, a realității văzute și nevăzute.
Toate cele trei axiome principale, în realitate, sunt imaginate doar pentru a dovedi axioma principală a evoluționismului: că oamenii de știință ar putea fi proroci ai trecutului, ai viitorului, ai Sfintelor Scripturi și ai realității firii. Ca să demonstreze această erezie, omul căzut în egoism (omul autonom) are nevoie să-i convingă pe ceilalți de axioma uniformismului (ca să justifice că poate cunoaște trecutul și viitorul, prin studiul prezentului, lucru posibil numai dacă toate procesele naturale se desfășoară la fel de-a lungul întregii istorii a universului), a timpului îndelungat (ca să justifice că neștiința, pe care o are acum, ar putea fi prefăcută în atotștiință, cu ajutorul progresului științific care, inevitabil, e legat de un interval lung cronologic, fiindcă îi este evident oricui că această atotștiință nu se va putea atinge curând) și a transformismului (ca să justifice ideea că mintea lui mărginită, prin neștiință, ar putea deveni minte nemărginită, prin cunoaștere, însă nu prin unirea smerită cu Dumnezeul cel nemărginit și Atotștiutor, ci prin unirea cu toate mințile căzute – ale tuturor oamenilor autonomi – prin metaumanism).
Din această cauză, am fost nevoit să cercetez și să fac o sinteză a învățăturii lui Dumnezeu revelată prin Sfinții Părinți, în care aceștia combat cu tărie această idee eretică (că omul ar putea cunoaște creația sau creatorul fără descoperire dumnezeiască), fiindcă ea este nu numai sursa izgonirii noastre din Rai, ci și a tuturor religiilor, ideologiilor, platformelor politice și științelor demonice, mincinoase.
„Sfinții – care au primit cele mai multe din tainele dumnezeiești de la cei ce au fost următori și slujitori ai Cuvîntului și deci au fost inițiați nemijlocit în cunoștința lucrurilor, întrucît le-a fost transmisă în chip succesiv prin cei dinaintea lor – spun că în subzistența tuturor celor create se disting cinci împărțiri. Cea dintîi din acestea spun că e cea care deosebește firea creată în general, care a primit existența prin facere, de firea necreată. Căci spun că Dumnezeu a făcut din bunătate strălucitoarea ordine a tuturor lucrurilor; de aceea nu-i este acesteia de la sine vădit ce și cum este. Această neștiință care distinge pe creatură de Dumnezeu o consideră semnul deosebirii. […]
Aceasta, pentru ca dîndu-și seama, prin aceasta, că chiar înțelegerea exactă a celora mai de pe urmă dintre făpturi întrece puterea lucrării noastre raționale, aceia să-și poată înfrîna pornirea necugetată a îndrăznelii față de cele cu mult mai mari, învățînd din cele mici neputința firii.”
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, Ambigua
Astfel că, pretenția unor oameni de știință sau filozofi de a ști, fără revelație de la Dumnezeu, ce și cum este creația, în realitate, e tocmai neștiința trufașă luciferică de a se considera identici, după fire, cu Cel Necreat. Nu este de mirare, așadar, că tocmai cei care au avut această pretenție au ajuns să construiască un model ideologic panteist, cum este evoluționismul.
De aceea, Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul ne învăța că nu este cu putință, pentru cei care nu sunt învredniciți de Bunul Dumnezeu, să înțeleagă nici măcar creația văzută:
„Întrebarea 35
Deoarece Cuvântul s-a făcut trup, și nu numai trup, ci și sânge și oase, iar, pe de altă parte, ni se poruncește să mâncăm trupul și să bem sângele, dar oasele să nu le zdrobim, te rog să mă înveți ce înseamnă această împărțire întreită a Cuvântului făcut om?
Răspuns
Hotărându-se să coboare în ființă, precum numai El a știut, Cuvântul, cel mai presus de ființă și Făcătorul tuturor celor ce sunt, a adus rațiunile naturale ale tuturor lucrurilor văzute și cugetate (inteligibile), împreună cu înțelesurile necuprinse ale propriei dumnezeiri. Dintre acestea, rațiunile celor cugetate sunt sângele Cuvântului, iar rațiunile celor sensibile sunt trupul Lui văzut. Deci Cuvântul, fiind învățătorul tuturor rațiunilor duhovnicești, atât a celor din lucrurile văzute, cât și al celor din realitățile inteligibile, după cuviință și cu drept cuvânt, dă celor vrednici să mănânce, ca pe un trup, știința cuprinsă în rațiunile lucrurilor văzute și să bea, ca pe un sânge, cunoștința aflătoare în rațiunile celor inteligibile. […] Iar oasele, adică rațiunile mai presus de înțelegere despre dumnezeire, care depășesc, în chip nesfârșit, toată firea creată, nu le dă, neavând firea celor create vreo putere ca să intre în legătură (relație) cu acestea.”
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie
Desigur că nu este vorba de observația senzuală a fenomenelor pe care orice om, cu simțurile nevătămate și ajutate de tehnologie, o poate face, și nici de cugetarea trupească, ci de dobândirea adevăratelor înțelesuri din creație, de care țin și concluziile referitoare la origine, finalitate și rostul ei, adică la ce și cum este.
Aceste idei întunecate, s-au strecurat, din păcate, în ultima vreme, prin m(et)oda istorico-critică și prin naivitatea unor teologi, și în studiile teologice actuale, ducându-i pe cei pasionați de cunoașterea Ortodoxiei, fără să-și dea seama, la lepădarea profundă și insesizabilă de Ea. Din acest motiv, am fost nevoit să alcătuiesc capitolele finale, foarte importante în legătură cu adevărata cunoaștere și limitele extrem de strâmte ale cunoașterii științifice, care au dus și la credința fanatică a maselor în evoluționism.
Aceste capitole sunt foarte importante și pentru oricine dorește să studieze teologia și Adevărata Credință, pentru a nu se lăsa amăgit. Ele sunt: „Dumnezeu, îngerii și veșnicia” (sau eternitatea, veșnicia și timpul); „Zidirea, ispitirea, căderea și mântuirea îngerilor”; „Tot harul lui Dumnezeu, după Întrupare, vine de la Hristos, dar prin Maica Domnului, fiindcă El este Capul Sfintei Biserici, iar Ea este Gâtul”; „O recomandare părintească: vă rugăm nu citiți studii despre Sfinții Părinți, ci chiar Sfinții Părinți, mergând direct la sursă, ca să nu fiți vătămați de îndoială și necredință” și „Revelația, deși Una, deplină în Domnul nostru Iisus Hristos, este aceeași învățătură fără de greșeală, înnoită, după nevoile vremii, și în Sfinții Părinți de ieri, și în cei de azi, și în cei dintotdeauna, în vecii vecilor”.
*
„Pentru a ne referi la teza în analiză, precizăm de la început că părintele medic Drd. Alexandru Anastasiu, având o dublă competență, medicală și teologică prin studiile universitare absolvite cu succes, și prin permanenta preocupare de a cerceta, din punct de vedere științific și teologic, a dorit să oferă o perspectivă interdisciplinară asupra a două teme de maximă importanță pentru toți: înnoirea firii create și originea omului.
Mai precizăm că autorul s-a bucurat de îndrumarea de excepție a domnului Acad. Prof. Univ. Dr. Octavian Popescu (Școala de Studii Avansate a Academiei Române – SCOSAAR), care a citit fiecare cuvânt în parte, încurajându-ne atunci când eram deznădăjduiți de complexitatea și mărimea temei și dezbătând integral teza, pe larg, ore în șir, cu autorul și cu ceilalți membri ai comisiei de îndrumare, corectând nuanțat fiecare detaliu, până la virgulă, din cele care aveau nevoie de îndreptare, bucurându-se de orice noutate aflată și învățându-ne detaliat multe amănunte științifice, pe care le cunoaște bine, din pregătirea și experiența sa academică, biologică și pedagogică, aducând un aport deosebit la abordarea unui stil științific și la părțile tezei ce se referă la biologia moleculară, la eugenismul românesc, la intervențiile domnului Prof. Univ. Dr. Emil Racoviță și, mai ales, la înțelegerea epigeneticii. […]
În legătură cu înnoirea firii omenești, unii au considerat că oamenii pot deveni semizei sau zei (în păgânism) sau supraoameni (în evoluționism), prin schimbarea firii omenești, iar alții au considerat că firea omenească este condamnată la o permanentă mărginire. Autorul tezei, plecând de la revelația dumnezeiască, arată că firea omenească nu se poate transforma, în schimb se poate îndumnezei prin har, asemănându-se astfel cu Dumnezeu.
În legătură cu originea omului, unii au considerat că oamenii provin din altceva: (în păgânism) din zei sau materie cu proprietăți zeiești (veșnicie); (în evoluționism) din filamentul primordial cosmic (singularitatea primordială)/biologic (L.U.C.A. ), printr-o succesiune de schimbări ale făpturilor intermediare, care au avut loc în timp îndelungat, fie deplin autonome, fie prin intermediul unui demiurg, fie ghidate, de la distanță (prin intermediul hazardului și legilor naturale), de către un dumnezeu vag, fără o reală și eficientă iubire. Iar alții au considerat că firea omenească este condamnată la o permanentă neschimbare în mărginire. Alții au recunoscut că Dumnezeu l-a făcut în mod direct pe om, însă au considerat că s-a făcut aceasta într-un timp mai scurt decât cel real, luând ca reper texte iudaizante. Autorul tezei, pe temeiul revelației dumnezeiești, arată că Dumnezeu a făcut pe om din țărână (materie), suflând asupra lui, la data descoperită de Dumnezeu prin Sfinții Părinți. Aduce pentru aceasta și o serie de argumente științifice. […]
Așadar, autorul menționează cu claritate problema de cercetare. Dar nu se oprește doar la aceasta, ci arată și sfera ei de aplicare, într-un mod adecvat cadrului teoretic și conceptual al investigației. Se dorește ca teza să fie și un instrument de mare folos atât pentru decomplexarea teologilor față de oamenii de știință, în abordarea metafizicii științifice contemporane, cât și pentru a ajuta publicul larg și cercetătorii serioși care caută să înțeleagă realitatea. Revelația oferă nu doar accesul la taine dumnezeiești, ci și la realitățile firii create văzute. Iar aceasta va avea consecințe teoretice (aprofundarea și echilibrarea cunoașterii esențelor, legilor, cauzei și scopului naturii) și practice (punerea științei și tehnologiei în stare de jertfă) imediate.
Apoi, o intenție complementară a autorului este aceea de a decomplexa oamenii de știință față de teologie. Sfinții Părinți au definit hotarele revelate, iar acestea ajută oricărui om (nu numai celor inițiați) să înțeleagă realitatea pe care o cercetează. Dar ajutorul nu se oprește aici, fiindcă atingerea de suflarea Sfântului Duh mișcă inima și mintea, prin pocăință, rugăciune și lucrare lăuntrică, spre o dezmărginire științifică, evitându-se astfel devierea de la cunoașterea de sine și, implicit, a firii.
Tehnologia și științele exacte lipsite de mireasma și hrana Teologiei nu pot aduce vreun leac pentru lipsa de sens și golul existențial, ci doar sporesc deznădejdea multora, fiindcă Hristos, alinătorul omului, S-a întrupat ca om, nu ca trans, post sau metaom, deci năzuința către supraom strică omul.
În același timp, și creația artistică este afectată de ștergerea panteistă a granițelor, de amestecarea fantastică a diferitelor realități și alterarea mentală a rațiunilor firii, înecând noblețea sufletului în noroiul senzațiilor tari. Întoarcerea la lumina harului necreat, care este primit prin simțirea inteligibilă și care inundă în mod fericit și simțirea senzuală, poate reda artei rolul de a fi o icoană multisenzorială, care deschide inima către taina de neajuns a firii create și necreate, ducând omul mai aproape de scopul său și făcându-l fericit.
Subliniem apoi faptul că autorul folosește o metodologie adecvată cercetării, și respectă toate etapele, de la precizarea obiectivelor până la valorificarea rezultatelor cercetării sale.
În privința interpretării metafizice a datelor științifice, autorul a cercetat dogmele și credințele care stau la baza acestor interpretări. A făcut o distincție clară între metoda științifică deductivă, care duce la concluzii reale, și cea inductivă (inspirată din hinduism), care duce la concluzii imaginare. Dar, în același timp, a adăugat și conceptul de „metodă revelată”, pentru a defini folosirea în interpretarea datelor științifice a principiilor sau axiome-lor/premiselor de înțelegere descoperite de Dumnezeu, fără de greșeală, Sfinților Părinți.
Autorul a folosit și a explicat termenii cheie, iar atunci când a fost necesar a izvodit termeni noi, pentru a surprinde nuanțe importante ale problemei cercetate. Totodată, prin folosirea celor mai bune dicționare de specialitate, a realizat analize lingvistice valoroase asupra textelor și termenilor Sfintelor Scripturi și Sfinților Părinți. De asemenea, a evaluat critic literatura secundară relevantă, bazându-se pe sursele de cunoaștere științifică și teo-logică autentice.
Autorul a ales cu acrivie bibliografia în legătură cu tema și problema cercetării, reușind să construiască argumente și să își susțină teza cercetării pe tot parcursul lucrării. A subliniat adesea importanța Revelației și neschimbabilitatea firilor, prin folosirea limbajului și conceptelor adecvate atât în context teologic, cât și științific.
A dezbătut cu competență posibilele obiecții față de poziția avansată în teză, utilizând argumente riguroase, cu ample explicații, și un aparat critic, impresionant atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. Părintele medic Alexandru Anastasiu a formulat, în mod clar, concluziile la care a ajuns prin cercetarea întreprinsă, reușind și să le relaționeze cu domeniul mai larg al cunoașterii umane.
Stilul lucrării este foarte plăcut și echilibrat, din lucrare transpare așezarea duhovnicească de excepție a autorului, care își exprimă, într-un mod foarte atractiv, și propria sa concepție despre om, lume și viață, dar nu subiectiv și nefundamentat, ci, dimpotrivă, ca urmare a unui efort intelectual și duhovnicesc destul de greu de egalat.”
PC Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. (ThD) Nicolae Moșoiu
CUPRINS
PREFAȚĂ (NU SE GĂSEȘTE ÎN ACEST VOLUM, CI ÎN VOL. 1 PE CARE ÎL PUTEȚI COMANDA DE AICI)
INTRODUCERE (NU SE GĂSEȘTE ÎN ACEST VOLUM, CI ÎN VOL. 1 PE CARE ÎL PUTEȚI COMANDA DE AICI)
VOL. 3 – SĂ FACEM OM 1385
Despre tâlcuirea istorică și revelație – în cartea Facerii și a naturii 1388
Câteva mici noțiuni de antropologie patristică 1407
Rostul omului în creație 1407
Sufletul omenesc 1410
Ce este sufletul 1410
Diferența dintre sufletul omului și sufletele animalelor 1416
Mintea, nefiind trupească, nu este localizată nici în creier, nici în altă parte a trupului 1419
Conducerea firii de către minte 1420
Cugetul simplu, care își adună informațiile din simțirea împărțită, arată că mintea, asemenea lui Dumnezeu, nu poate fi înțeleasă 1421
Rostul trupesc, sufletesc și duhovnicesc al mădularelor trupului 1421
Firea, genul, specia, ipostasul și Bunul Dumnezeu 1421
Ființă 1422
Ființă (esență – ceea ce este) = οὐσία (lb. gr. ← verbul εἰμί = „a fi, eu sunt”; εἰμί, ὁ ὤν → ἐγώ) = essentia/substantia (lb. lat.) = being (lb. engl.) 1422
Spre ființă (spre ființare) = ἐπιούσιος (lb. gr.) 1422
Ființă (făptură vie, viețuitoare) = ζῷον (lb. gr. → ζωή) 1425
Fire (natură – caracteristici înnăscute) = φύσις (lb. gr. „caracteristici intrinseci”) = natura (lb. lat. „calități esențiale, dispoziție înnăscută”, „naștere”) 1428
Φύσις în afara Sfintelor Scripturi 1428
Φύσις în Sfânta Scriptură 1430
Gen = γένος (lb. gr. „urmași, familie, odraslă; seminție, adică neam sau popor cu originea din aceiași părinți; fel”) 1432
Urmași, familie, odraslă 1432
Seminție, adică neam sau popor provenit din aceiași părinți 1433
Fel 1433
Specie/rasă (subspecie), soi = σπέρμα (lb. gr. „sămânță”) 1433
Ζυγός (lb. gr. „cuplare; robire; brațul balanței”) 1434
ἑτεροζυγέω (lb. gr. „împerechere diferită”) = ἕτερος „altul, diferit” + ζυγός 1434
Σπέρμα (lb. gr. „sămânță”) 1434
Rasă (subspecie)/specie = ἔθνος (lb. gr. „rasă – oameni/animale/insecte cu același obiceiuri; trib; neam; străini – neevrei; păgâni”) 1437
În LXX 1437
În Noul Testament 1438
Ipostas = ὑπόστασις (lb. gr. „un cadru de sub, de susținere – suport; la figurat – concret, esență, abstract, asigurare – obiectiv sau subiectiv; proprietate, avere; sediment; stare, stat; sfat, plan, scop; actualizare a virtualului, concretizare, adeverire”) 1439
ὑπόστασις în afara Sfintelor Scripturi 1439
ὑπόστασις în Sfânta Scriptură 1440
Individ/atom și stihie 1441
Persoană/față 1442
Lucrare/energie ← ἐνεργέω/ἐνεργής (lb. gr. „a fi activ, eficient”/„activ, operativ”) 1443
Sfinții Părinți despre toate cele de mai sus 1444
Facerea omului 1449
Din țărână și direct „la gata” – fără intermedierea vreunui filament primordial (cosmic și/sau biologic – inclusiv L.U.C.A.) 1450
Despre panteism 1451
Despre transformism 1451
Despre hazard 1451
Despre lupta pentru existență 1452
Despre copilărie 1452
Omul diferit de celelalte făpturi 1453
Omul la desăvârșitul facerii făpturilor 1454
Originea omului într-un singur ipostas – pentru unitatea creației și unirea ei cu Dumnezeu 1456
Eva 1461
Selecția naturală privită nu ca eroare științifică, ci ca erezie 1465
Zămislirea 1467
Dezvoltarea embrionului 1471
Chip și asemănare 1473
Chipul 1474
Ierarhia chipurilor 1478
De la chip la asemănare 1486
Asemănarea 1491
În două direcții 1491
Cu Dumnezeu 1494
Cu îngerii 1494
Cu dracii 1495
Cu dobitoacele 1498
Asemănarea omului cu animalele 1498
Scopul asemănării trupești a omului cu animalele: unirea lor cu Dumnezeu, prin om, și sublinierea, prin contrast, a deosebirii nemărginite a omului de ele, cauzată de și evidentă prin minte și modul ei de a lucra prin trup 1500
Comportamentul pătimaș (accentuat prin modul rațional de a pătimi) al omului și asemănarea lui (deosebită prin rațiune) cu animalele 1505
Sex-disoluție = sex-evoluție + sex-revoluție 1507
Căderea omului 1527
Pomul înțelepciunii (vieții) 1528
Pomul științei (morții) 1529
Sfârșitul răului 1531
Înnoirea și învechirea firii omului după Sfinții Părinți 1532
Înnoirea firii = neschimbarea rațiunii + schimbarea modului de lucru 1533
Uriașii 1555
Sluțiile 1575
Umanitatea sluțiilor 1592
Îndumnezeirea 1609
Ce este îndumnezeirea 1611
Răbdare în așteptare 1619
Îndumnezeirea omului 1620
Îndumnezeirea întregii firi văzute, prin om 1633
Maica Domnului = rostul omului → inutilitatea puerilă a supraomului 1638
Teodiceea filozofică vs. lămurirea patristică a răului 1652
Sfinți Părinți contemporani despre evoluționism 1685
Sf. Ier. Ignatie Briancianinov 1685
Sf. Ier. Teofan Zăvorâtul 1687
Sf. sfințit Mc. Vladimir Bogoiavlenski, Mitropolitul Kievului și al Galiciei 1689
Sf. Ier. Nectarie al Eghinei 1690
Sf. sfințit Mc. Ilarion Troițki, Arhiepiscopul Kolomnei 1693
Sf. Ier. Nicolae Velimirovici 1693
Sf. Ier. Luca despre L.U.C.A. 1696
Viața Sf. Ier. Luca 1696
Știința și religia despre L.U.C.A. 1699
Sf. Cuv. Ambrozie de la Optina 1751
Sf. Cuv. Ioan de Kronstadt 1751
Sf. Cuv. Varsanufie de la Optina 1752
Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul 1753
Sf. Cuv. Iustin Popovici 1753
Sf. Cuv. Iosif Isihastul (Gheron Iosif) 1755
Sf. Cuv. Sofronie Saharov 1755
Sf. Cuv. Paisie Aghioritul 1755
Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Sârbe 1758
Sf. Ier. Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului 1761
Concluzii vol. 3 1763
CONCLUZII VOL. 1-3 1767
Au fost atinse următoarele obiective 1767
Obiective principale 1767
Obiective secundare 1767
Răspunsul la problema cercetării 1768
REFERATELE COMISIEI DE DOCTORAT 1771
Acad. Prof. Univ. Emerit Dr. Octavian Popescu 1771
Acad. Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu 1778
PC Pr. Prof. Univ. Emerit Dr. Ștefan Buchiu 1784
Aprecieri generale asupra caracterului științific al lucrării 1784
Aprecieri analitice 1784
Contribuția personală a autorului 1787
Valoarea teoretică și aplicativă a lucrării 1787
Concluzii asupra admisibilității proiectului tezei pentru susținere 1787
PC Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. (ThD) Nicolae Moșoiu 1789
Aprecieri generale 1789
Aprecieri legate de conținut 1794
Aprecieri privind noutatea, actualitatea și originalitatea tezei 1798
Aprecieri privind modalitățile de valorificare a rezultatelor cercetării 1800
APĂRAREA TEZEI FAȚĂ DE DIFERITE NEDUMERIRI 1803
Dumnezeu, îngerii și veșnicia 1805
Zidirea, ispitirea, căderea și mântuirea îngerilor 1809
Zidirea îngerilor 1809
Ispita îngerilor prin înainte cunoașterea lor despre Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul 1810
Taina 1811
Căderea diavolilor și întărirea în fericire și negreșelnicie a Sfinților Îngeri 1822
Neștiința îngerească de care au fost izbăviți îngerii de Domnul nostru Iisus Hristos, prin Întrupare 1823
Neștiința diavolească 1826
Scopul tuturor scopurilor: Taina Întrupării. De ce n-ar fi fost arătată, de Bunul Dumnezeu, încă de la început, ca să ne pregătească pentru Ea? 1832
Doar înnoirea firilor ne poate arată minunea cea mare și mai presus de fire a Întrupării, adică a înnoirii neschimbătoarei firi dumnezeiești 1836
Tot harul lui Dumnezeu, după Întrupare, vine de la Hristos, dar prin Maica Domnului, fiindcă El este Capul Sfintei Biserici, iar Ea este Gâtul 1841
O recomandare părintească: vă rugăm nu citiți studii despre Sfinții Părinți, ci chiar Sfinții Părinți, mergând direct la sursă, ca să nu fiți vătămați de îndoială și necredință 1858
O precizare importantă: nu suntem împotriva studiilor despre Sfinții Părinți, ci împotriva trecerii dincolo de hotarul Sfinților Părinți, în iadul gândirii 1859
Ce ne învață Sfinții Părinți despre studiile despre Sfinții Părinți 1868
Sf. Cuv. Nichita Stithatul 1868
Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul 1870
Sf. sfințit Mc. Petru Damaschinul 1878
Sf. Ier. Ignatie Briancianinov 1879
PCuv. Arhim. Cleopa Ilie 1881
Din nou Sf. sfințit Mc. Petru Damaschin, dar și Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare 1881
Sf. Ier. Grigorie Palama 1885
În scrierile profane (inclusiv comentariile nepatristice despre Sfinții Părinți) nu se găsește înțelepciune dumnezeiască și nimic bun, în afară de un antrenament al minții (prin respingerea celor rele din ele), un stil de a scrie frumos și antidoturi gândite împotriva chiar a acestor feluri de scrieri otrăvitoare 1887
Îndemnul Sf. Ier. Vasile cel Mare, dat tinerilor care învățau la școlile păgâne – studiul silit pe care l-au făcut unii Sf. Proroci, Sfinți Părinți și creștini la școlile acestea 1899
Ideea falsă că în scrierile profane s-ar găsi revelație naturală și existența unor prorocii adevărate despre Dumnezeu în scrierile păgâne 1904
Trândăvia de care ar suferi (chipurile) cei care nu studiază scrierile profane 1918
Testamentul duhovnicesc al Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, despre studiile profane și păgubirea prin ele, care ne arată că pierderile culturale, pe care le-ar suferi cei care nu le studiază, sunt nule 1920
Despre ideea că respingerea comentariilor profane, nepatristice, despre Sfinții Părinți, ar anula valoroasele comentarii duhovnicești, patristice, ale Părinților filocalici, ale Pr. Dumitru Stăniloae și ale celor asemenea cu ei 1935
Deznădejdea oamenilor de știință sau a comentatorilor Sfinților Părinți când se întâlnesc cu cuvintele sfinților despre cunoașterea adevărului 1945
Revelația, deși Una, deplină în Domnul nostru Iisus Hristos, este aceeași învățătură fără de greșeală, înnoită, după nevoile vremii, și în Sfinții Părinți de ieri, și în cei de azi, și în cei dintotdeauna, în vecii vecilor 1949
Revelația e mai presus de veșnicie și neschimbătoare și aceeași, dar ni se descoperă nouă în timp, în moduri diferite (de fiecare dată noi), din cauza schimbărilor noastre 1949
Cum se face revelația continuă? 1955
Cum au denaturat ereticii înțelegerea revelației continue? 1975
ANEXE 1991
Liste 1991
Listă de abrevieri biblice (deslușire a cărților Dumnezeieștii Scripturi) 1991
Listă de abrevieri generale și expresii în limba latină 1995
Listă de figuri 1999
Listă de tabele 2000
Indexuri 2001
Index scripturistic în ordine alfanumerică 2001
Index onomastic 2008
Index real 2035
Index bibliografic 2085
CUPRINS 2087
VOL. 4 – ORTODOXISMUL ȘI EVOLUȚIONISMUL (NU SE GĂSEȘTE ÎN ACEST VOLUM, CI VA FI FINALIZAT ȘI PUBLICAT, CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, LA O DATĂ ULTERIOARĂ)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.