Articole teologice

V.‎ Orosul din 1756 al primirii ereticilor prin botez (neabrogat)

http://www.apologeticum.ro/2011/01/cum-ii-primim-pe-catolici-la-ortodoxie-hotarare-a-patriarhilor-ortodocsi-din-anul-1755-botezul-ereticilor-nu-este-valid/, sâmbătă, 5 iulie 2014. Orosul Sfintei Biserici a lui Hristos, care întărește Sfântul Botez dat de la Dumnezeu, dar leapădă botezurile ereticilor care se fac în alt chip[1] Dintre multele mijloace prin care ne învrednicim de mântuire și care se succed și se leagă unul de altul ca o scară (fiindcă toate privesc către același […]

IV.‎ Cuvânt despre sfințenia colivazilor

https://dogmaticaempirica.wordpress.com/category/uncategorized/page/4/, sâmbătă, 5 iulie 2014 Să nu uităm că Sfinții mișcării colivazilor (precum Sf. Nicodim Aghioritul, Sf. Athanasie al Parosului, Sf. Macarie Nottara etc) au fost principali exponenți ai mișcarii renașterii isihaste din secolele trecute, alcătuitori ai Filocaliei și ai altor scrieri importante, și că aceștia aveau o profundă conștiință dogmatică ortodoxă, patristică, fiind și […]

III.‎ Nici ereticii, nici schismaticii, nici parasinagoga nu au harul mântuirii, după Sfânta Biserică

Teologii contemporani, implicați cu tot sufletul lor în ecumenism, sugerează că Sfântul Ierarh Ciprian al Cartaginei a fost doar o voce singulară în istorie, neprimită de plinătatea Sfintei Biserici. Este adevărat că modul de primire al ereticilor este tratat variat și nuanțat de-a lungul timpului, cu iconomie canonică, din cauza motivelor enumerate mai sus, dar […]

II.‎ INFAIBILITATEA SFINTEI BISERICI ORTODOXE DE RĂSĂRIT

I.           Infaibilitatea Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit

I. Introducere

I. Introducere

Derulează în sus
Alegeți valuta
RON Leu românesc