Teologii contemporani, implicați cu tot sufletul lor în ecumenism, sugerează că Sfântul Ierarh Ciprian al Cartaginei a fost doar o voce singulară în istorie, neprimită de plinătatea Sfintei Biserici.

Este adevărat că modul de primire al ereticilor este tratat variat și nuanțat de-a lungul timpului, cu iconomie canonică, din cauza motivelor enumerate mai sus, dar credința că nu există mântuire în afara Ortodoxiei, mărturisită atât de sugestiv de el: „În afara Bisericii nu există mântuire” și „cine nu are Biserica de Mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată”[1], este prezentă, integrală și neschimbată, la fel în toată istoria Bisericii: la Sfinții Apostoli, la toți Sfinţii Părinţi, în toate Sinoadele Ecumenice și apărată cu sângele atâtor mucenici. Ea reprezintă credința deplinătății Bisericii și, deci, nu suferă iconomie dogmatică (termen, de altfel, imposibil, anulat în realitatea lui prin opoziția ontologică iconomie-dogmă).

Întreaga Sfântă Biserică are experiența acestei realități duhovnicești: atât dragostei lui Dumnezeu care respectă în veșnicie libertatea de credință a fiecăruia, b. precum și realității noastre existențiale, deoarece la moarte omul devine neschimbat în hotărârea lui statornică în a fi sau nu cu El.

Chiar faptul că ereticii, pentru a fi primiți în Sfânta Biserică (trebuie să facă o mărturisire de credință dreaptă și o lepădare de cea mincinoasă și să se supună unui ritual, mai larg sau mai restrâns, spre a primi harul Sfântului Duh, arată acrivia dogmatică, sau, mai bine spus, neschimbabilitatea dogmatică. Dogma Ortodoxă, care arată realitatea mântuirii, este că harul nu poate fi dobândit altfel și deci, fără convertire (măcar în clipa morții), ereticii nu se pot mântui, indiferent cum ar crede sau ce ar face.

Dar nu numai atât. Credința de mai sus, expusă atât de frumos de sinodul de la Cartagina prezidat de Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, este repetată de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare în legiuirile sale și de Sinoadele Ecumenice. Canoanele enumerate în această frază, care învață că nu există mântuire în afara Sfintei noastre Ortodoxii, au fost primite de Sfântul Sinod al 6-lea Ecumenic, devenind astfel, prin gura lui, învățătura fără de greșeală a Sfintei Biserici.

Să le citim cu luare aminte și să înțelegem că cine zice că Sfântul Ierarh Ciprian a avut o credință diferită de a Sfintei Biserici (fiindcă Sfinția sa a spus că în afară de Ortodoxie nu este mântuire, nu este harul Sfântului Duh, nu sunt Taine valide), sugerează în ascuns că și Sfinții Apostoli și Sfinţii Părinţi și Sfintele Sinoade Ecumenice au avut o credință diferită de a Sfintei Biserici. Atunci, întrebăm noi: dacă Sfinții Apostoli și Sfinţii Părinţi nu au credința Bisericii, cine o are? Oare nu se despart pe ei înșiși, cei cu o astfel de gândire redusă la propria părere despre Ortodoxie, de credința Sfintei Biserici, crezând că ei o au în chip infailibil, inventând o altă biserică, falsă? Dar aceasta a fost lucrarea premergătoare tuturor ereziilor…

Părerea noastră, însă, este că aceștia nu au o astfel de rea voință în interpretare, ci doar o mentalitate nelămurită, din neștiință, de care îi va izbăvi cu siguranță Dumnezeu, dacă Îl vor căuta cu sinceritate, fără interes personal, și nu se vor despărți și de slujirea Sfintei Liturghii a Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, prin acceptarea împărtășirii cu falsa euharistie a ereticilor, gest care este pecetea căderii de la Hristos.

A.  Canoanele Sfinților Apostoli

Vedeți canoanele 46 și 47, cu tâlcuirile lor, la capitolul de mai jos, dedicat Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul.

Aici redăm doar canonul 68, tâlcuit de același Sfânt.

‎ CANONUL 68‎

‎ Dacă vreun episcop, sau prezbiter, sau diacon ar primi a doua hirotonie de la oarecine, să se ‎caterisească și el și cel ce l-a hirotonisit. Fără numai de ar dovedi, că de la eretici are hirotonia. ‎Că cei ce de al unii ca aceștia sunt botezați, sau hirotonisiți, nici credincioși, nici clerici este cu ‎putință a fi.‎[2]

‎ [Apostolic, can. 46, 47; Sinod 1, can. 8; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Cartagina, can. 57, 77, ‎‎101]‎

‎ TÂLCUIRE

‎ A se hirotonisi cineva de două ori în deosebite chipuri poate a se socoti. Sau pentru că cel ‎hirotonisit a defăimat pe cel ce mai întâi l-a hirotonisit, sau pentru că socotește că va lua mai ‎mult dar de la cel ce l-ar hirotonisi de al doilea, având mai multă credință către acela, sau ‎pentru alta oarecare pricină de aceste fel. Pentru aceasta canonul acesta rânduiește, că oricare ‎episcop, sau prezbiter, sau diacon, ar primi a doua hirotonie93 de la oarecine, să se ‎caterisească și el, și cel ce l-a hirotonisit. Afară numai de se va dovedi că are hirotonia de la ‎eretici. Pentru că cei de eretici botezați, sau hirotonisiți, nici măcar creștini pot a fi cu acest ‎ereticesc botez, sau mai bine a zice spurcare, nici ierei și clerici, cu această ereticească ‎hirotonie. Pentru aceasta fără primejdie unii ca aceștia și se botează de ierei dreptslăvitori, și se ‎hirotonisesc de dreptslăvitorii arhierei; drept aceea prin urmare și marele Vasile scriind către ‎nicopoliteni, zice: „Eu nu voi număra împreună cândva cu adevărații preoți ai lui‎‎ Hristos, pe acela ce s-a hirotonisit și a luat purtarea de grijă a norodului din spurcatele mâinile ‎ereticilor, spre spurcarea dreptslăvitoarei credințe”.‎

‎ 93 Pentru ce pricină din cele 7 Taine, numai două nu se repetuiesc ‎‎(repetă), ‎Botezul și Hirotonia ieriei? Scolasticii zic pentru că acestea lasă și ‎întipăresc haractir ‎neșters. Care haractir după dânșii (în partea 4 a teologiei, ‎precum stă la Nicolae ‎vulgarul în catihisis) este o ființă practică ce se află în suflet și ‎putere mai presus de ‎fire. Această socotință a scolasticilor o au urmat mai toți ‎teologii cei noi ai noștri, și ‎mai ales Coresie. Iar mie mi se pare că pentru aceasta ‎numai aceste nu se repetă ‎într-una și aceeași viață a celor ce le primesc acestea, ‎pentru că se fac în chipul ‎morții Domnului, care odată făcându-se, nu se mai ‎repetă. Că cei ce se botează ‎întru moartea Domnului se botează, după Pavel și ‎după canonul 47 apostolesc. Iar ‎iereii căzând din ierie, pentru aceasta nu se ‎hirotonisesc al doilea, fiindcă ‎închipuiesc pe Iereul cel Întâi și Mare, care a intrat ‎deodată întru cele Sfinte, ‎veșnică izbăvire aflând, după Pavel; și rămâne întru ‎veșnicie necăzută avându-și ‎preoția. Aceasta după socoteala mea este pricina de ‎nu se hirotonisește a doua ‎oară preotul, că necăzută este preoția întru Hristos. ‎Drept aceea și închipuirea lui, ‎se cade a sta totdeauna întru curățenia ceea ce se ‎cere la preoție, pentru a se păzi ‎bine asemănarea, întru arhetipon (întâiul chip) și ‎întru iereul ce-i poartă chipul lui, ‎și alta încă, pentru că iereul chiar stă întru a ierosi ‎adică, întru a jertfi jertfa cea de ‎Taină, care este jertfa cea fără de sânge, prin care ‎se vestește moartea Domnului ‎cea una, după Pavel. Că de ar fi cuvânt îndestulat ‎pentru că nu se repetă Tainele ‎acestea haractirul cel aflat de scolastici; pentru ce ‎Mirul se poftorește [repetă, la reprimirea celor căzuți în eres al celor din Dreapta Credință –n.n.], cu toate că ‎pecete se numește, și pecetluirea și haractir ‎închipuiește în suflet? Că zice ‎evanghelistul Ioan „Și voi darul ce ați luat de la el ‎întru voi rămâne” (I Ioan: 2,27). Și ‎Pavel, cel ce v-a pecetluit pe voi, zice, și-a dat ‎arvuna Duhului în inimile voastre (II ‎Corinteni: 1,22). Dar și David, uns al Domnului ‎pe Saul îl numește, nu numai după ‎ce l-a defăimat Dumnezeu, ci și după moarte (II ‎Împărați: 1,14). Drept aceea pentru ‎cuvântul acesta, adică pentru singuratica ‎moartea Domnului, și un singur diacon, și ‎un singur prezbiter, și un arhiereu numai ‎se cade a se hirotonisi întru o Liturghie, și ‎nu doi sau mulți, după Simeon al ‎Tesalonicului (răspunsul 39). Și după Iov în ‎sintagmation a lui Hrisant, iar câți nu se ‎vor hirotonisi singuraticește aceștia ce ‎sunt, nu știe zice același Simeon, ca unii ce ‎nu-s hirotoniți după predania Bisericii. ‎Măcar că citeți și ipodiaconi se hirotonisesc ‎mulți la una și mădulare mai ‎nedeplinite decât preoția, și ca unii ce se hirotetisesc ‎afară de Altar, după același ‎Iov. Pentru cuvântul acesta, adică pentru a nu se ‎poftori [repeta – n.n.] moartea cea unatică a lui ‎Hristos, au rânduit și soborul cel în cetatea ‎Antisiodor localnic în vremea lui Iraclie ‎împăratul la anul 613 adunat. A nu se face ‎două Liturghii întru o zi pe una și aceeași ‎masă, care și aceasta o calcă papistașii.‎[3]

B.  Canonul Sfântului Sinod al Calcedonului, adunat de Sfântul Ierarh Ciprian al Cartaginei, fiind recunoscut de Sfântul Sinod 5-6 ecumenic, este infailibil. El reprezintă credința Bisericii, iar nu părerea Papei Ștefan în inovațiile lui (după cum sugerează mincinos unii contemporani). Combaterea ideilor lui eretice o citim mai jos:

PROLEGOMENA

DESPRE SINODUL CEL ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN

Trei localnice260 sinoade (soboare) pentru botezul de a doua oară s-au făcut în Calcedon, adică în Cartagina în timpul Sfântului Sfințitului mucenicului Ciprian. Unul adică în anul de la Hristos 255 întru al patrulea an al împărăției lui Valerian și a lui Galiin261, întru care s-a rânduit ca afară din Biserică nimeni poate a se boteza, fiindcă unul este Botezul soborniceștei Biserici, pentru aceea și ereticii cei ce vin la soborniceasca Biserică se cuvine a doua oară a se boteza. Iar cei ce mai înainte s-au botezat canonicește de cei dreptslăvitori care apoi s-au făcut eretici, aceștia iarăși întorcându-se la ortodoxie, să se primească nu prin Botez precum zicea Navat, ci prin singură rugăciunea și punerea mâinilor peste ei (pentru care vezi și canonul al 8-lea al sinodului 1). Precum și aceasta se arată și din epistolia cea către Corintul, care epistolie este a 71-a a lui Ciprian. Iar cel al doilea în anul 258 (sau 256 după Milie în tomul 1 al sinoadelor) întru care au fost de față 71 de episcopi atât din Numidia cât și din cealaltă Africă, pe care i-a adunat Sfântul Ciprian, ca cu mai mare putere să adeverească, și să întărească rânduirea cea așezată în cel mai dinainte sinod pentru botezul de-a doua oară. Care și a rânduit întâi că, câți fiind în Biserică clerici adică vor lăsa credința, aceștia întorcându-se, iarăși să se primească numai ca niște mireni. Și al doilea că, atât să fie de neputernic botezul ereticilor, încât aceștia întorcându-se și după ortodoxie botezându-se, să nu se socotească că a doua oară se botează cu al doilea Botez, ci să socotească, că întâia oară primesc Botez, ca cum cu totul neavând adevărat Botez. S-au făcut însă și al treilea sinod în Cartagina întru acestași an de acestași Sfânt Ciprian, în care erau 84 de episcopi[4], care și pe această sinodicească și canonicească epistolie adică pe acest canon, l-au trimis către Iovian episcopul, și către episcopii aceluia precum zice Zonara (și epistolia arată), pentru că episcopul acesta a întrebat pe dumnezeiescul Ciprian de se cuvine a se boteza schismaticii navatianii venind către soborniceasca Biserică. Iar precum zice mult știutorul Dositei (foaia 55 din Dodecavivlon) pentru ce s-a trimis epistolia aceasta de sinodul al 2-lea cel mai de sus către Ștefan papa Romei, arătând cele de el rânduite pentru al doilea Botez. Iar Ștefan făcând sinod în Roma, a desființat epistolia rânduind a nu se îndoi botezul ereticilor, care botează precum botează soborniceasca Biserică262 (precum acestea le scrie Ciprian în epistolia către Pompie episcopul savratensiilor în Africa). Drept aceea spre desăvârșita adeverire a Botezului de a doua oară, care și odată și a doua oară s-a hotărât sinodicește și spre surparea celor de Ștefan rânduite, acest al 3-lea sinod s-a adunat de Sfântul Ciprian, și a dat acest canon. Însemnează însă, că acest sinod mai vechi fiind decât toate sinoadele ecumenice și localnice, se cuvenea a se rândui mai întâi și decât cele ecumenice, dar fiindcă este localnic, are și mai puțină vrednicie decât cele ecumenice, s-au prorânduit acelea, și acesta după acelea (vezi pe Dositei, pentru sinoadele acestea foaia 53 și 975 din Dodecavivlon și foaia 98 a tomului 1 al sinodicalelor). Însuși aceasta o au urmat și la celelalte localnice ce s-au făcut mai înainte decât cele ecumenice, a se așeza adică după cele ecumenice, pentru vrednicia lor. Iar Sfântul Ciprian care a adunat aceste sinoade a mărturisit învremea lui Dechie împăratul. Spre a căruia laudă, de ajuns este minunata orație ce o a împletit sfințeniei sale teologhiceasca limbă a lui Grigorie.

‎ 260 Însemnează că cu acele patru însușiri cu care se osebesc sinoadele ecumenice ‎de cele localnice, cu acelea însăși iarăși se osebesc și cele localnice de cele ‎ecumenice, și vezile acestea la 1-a subînsemnarea prolegomenei sinodului 1. Însă ‎se osebește localnicul sinod de cel ce se zice al țării, fiindcă sinodul țării este acela ‎pe care îl face episcopul, sau mitropolitul, sau patriarhul cu singuri clericii săi, fără ‎de alți episcopi, dintru alte părți după Dositei (foaia 1015 din Dodecavivlon) iar ‎sinod localnic este, când mitropolitul sau patriarhul cu mitropoliții săi, sau cu ‎episcopii se adună la un loc. Și mai chear (clar) zicând, când episcopii uneia sau a ‎două eparhii, împreună se adună, spre a cerceta bisericeștile pricini și întrebări cele ‎întâmplătoare. localnice sinoade se numesc, și cele ce se rânduiesc de canoane, a ‎se face în tot anul de episcopii fiecărei eparhii. Fiindcă și aceștia de episcopi se fac ‎după canonul 37 al apostolilor.‎

‎ 261 Pricinile pentru care s-au făcut sinodul acesta, una adică pentru că botezul a ‎doua oară s-a început în Africa mai întâi prin învățătura lui Agripin episcopul ‎Cartaginei, sau precum zic alții al lui Tertulian (precum aceasta se arată din ‎cuvintele ce scrie Sfântul Ciprian în epistolia aceasta canonicească și sobornicească ‎către Iovian, zicând: Că nu socoteală nouă și de curând întărită vă aducem, ci cu ‎toată scumpătatea cercetată din vechi de Părinții noștri cei ce au fost mai înainte). ‎Și alta încă, căci întru acele vremi s-a arătat și Navat, care prezbiter fiind al Romei s-‎a făcut schismatic, că învăța cum că cei ce au slujit idolilor în vremea goanelor, în ‎urmă pocăindu-se erau neprimiți de nu i-ar fi botezat de al doilea. Drept aceea și ‎din aceasta a lui rea slăvire, sau dezbinat de soborniceasca Biserică și multă parte ‎cu dânsul. Deci și pentru aceștia era îndoială, adică pentru cei botezați de dânșii, de ‎se cuvenea a se boteza în urmă întrocându-se la soborniceasca Biserică. Și pentru ‎aceasta oarecare episcopi au trimis către Sfântul și dumnezeiescul Ciprian cerând ‎dezlegarea nedumeririi. Deci sinodul acesta adunându-se, a rânduit cele mai de sus ‎zise. Vezi pe Dositei foia 53, Dodecavivlon.‎

‎ 262 Însemnează că nu numai în Africa, ci și în Asia era obiceiul a se boteza a doua ‎oară cei botezați de eretici (întorcându-se la ortodoxie), unde însuși Ștefan acesta ‎a scris către dânșii să înceteze de a boteza a doua oară, ci Asienii nu numai nu s-au ‎înduplecat, ci și sinod în Iconia a adunat în anul 258. Între care exarh a fost Sfântul ‎Firmilian al Chesariei, întru care s-au adunat Părinții din Capadochia, din Lichia, din ‎Galatia și din alte eparhii, și au rânduit, ca nici o Sfințită lucrare a ereticilor să fie ‎primită, ci și Botezul lor, și Hirotonia, și orice altă taină să nu fie primită, nefiind ‎vrednică nici de un cuvânt (Dositei la foaia 58 din Dodecavivlon). Mai însemnează ‎că dumnezeiescul Dionisie al Alexandriei cel dintr-o vreme cu Sfântul Ciprian, era ‎de o socotință cu însuși Ciprian, a se boteza adică a doua oară ereticii, precum zice ‎Ieronim în catalogul bisericeștilor acturi, vezi la prolegomena lui Dionisie.‎

1. ÷CANONUL SFÂNTULUI LOCANICULUI SINOD A TREIA OARĂ ADUNAT ÎN CALCEDON ÎN TIMPUL LUI CIPRIAN TÂLCUIT

 CANON

Iubiților frați, fiind noi în obștesc sfat am citit scrisorile de la voi trimise, pentru cei păruți a fi botezați de către eretici ori schismatici, venind către soborniceasca Biserică care este una, întru care ne botezăm și a doua oară ne naștem. Despre care și suntem încredințați, că și voi înșivă aceleași făcându-le, întărirea soborniceștii Biserici o țineți. Însă de vreme ce sunteți împreună părtași ai noștri, și pentru obșteasca dragoste ați voit a căuta despre aceasta, nu socoteală proaspătă vă aducem înainte, nici acum lucrată, ci pe cea din vechi cercată cu toată scumpătatea și sârguința, de către cei ce au fost mai înainte de noi, și de către noi bine ținută o cuminecăm vouă și o însoțim. Aceasta și acum hotărâm care totdeauna cu tărie și cu statornicie o ținem, nimeni va putea să se boteze afară din soborniceasca Biserică, unul fiind Botezul, și în singură soborniceasca Biserică aflându-se. Că scris este: „Pe Mine m-au părăsit pe izvorul de apă vie, și ș-au săpat loruși lacuri sfărâmate, car nu pot a ține apă”(Ieremia: 2,13). Și iarăși Sfânta Scriptură, mai înainte vestind zice: „De apă străină depărtați-vă, și din fântână străină să nu beți” (Pilde: 5; 15,16). Și se cuvine a se curăți și a se sfinți apa mai întâi de preot, ca să poată cu însuși Botezul să șteargă păcatele omului celui ce se botează. Și prin Proorul Iezechiil zice Domnul: „Și voi stropi pe voi cu apă curată, și voi curăți pe voi. Și voi da vouă inimă nouă, și Duh nou voi da vouă”(Iezechiil: 36,25). Cum dar poate a curăți și a sfinți apa cel ce însuși este necurat, și la care Duh Sfânt nu este? zicând Domnul la Numeri: „Și de toate cele ce se va atinge necuratul, necurate vor fi”(Numeri: 19,22). Cum poate botezând, altuia a da iertarea păcatelor cel ce nu poate păcatele sale a le lepăda afară din Biserică fiind? Ci și însăși întrebarea care se face întru Botez este martor al adevărului. Că zicând celui ce se cercetează: „Crezi că viață veșnică, și iertare de păcate iei?” Nu altceva zicem decât că în soborniceasca Biserică poate a se da; iar la eretici unde Biserică nu este, cu neputință este a lua iertare păcatelor. Și pentru aceasta apărătorii ereticilor, sunt datori sau întrebarea a o schimba sau adevărul a-l apăra, de nu cumva le dau lor și Biserica, însă de nevoie este a se unge cel ce se botează, ca luând hrisma (ungerea cu Sfântul Mir) să se facă părtaș al lui Hristos. A sfinți dar untdelemn ereticul nu poate, cel ce nici Jertfelnic are, nici Biserică. Nu se poate dar nicidecât a fi hrismă la eretici. Că bine arătat este nouă, că nicidecum se poate la aceia a se sfinți unt de lemn spre ungere. Că suntem datori a ști și a nu ne fi necunoscut că este scris: „Untul de lemn al păcătosului să nu ungă capul meu”(Psalm: 140,6). Care lucru cu adevăra și de demult l-a vestit Duhul cel Sfânt în Psalmi: „Ca nu cumva, abătându-se vreunul, și din calea cea dreaptă rătăcindu-se, de către ereticii vrăjmașii lui Hristos să se ungă. Căci cum se va ruga pentru cel ce s-a botezat (cel ce nu este preot) și ierosilos [fur de cele sfinte – n.n.] și păcătosul? Când zice Scriptura, că: „Dumnezeu pe păcătoși nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu și voia Lui o face, pe acesta îl ascultă” (Ioan: 9,31). Prin Sfânta Biserică înțelegem că se dă lăsarea păcatelor. Și cine poate a da lucrul ce însuși nu-l are? Sau cum poate a lucra lucruri duhovnicești cel ce leapădă pe Sfântul Duh de la sine? Pentru aceasta este dator și a se reînnoi cel ce vine către Biserică, ca înăuntru prin sfinți să se sfințească. Că scris este: „Fiți sfinți că Eu sfânt sunt, zice Domnul” (Leviți: 11,44; 19,2; 20,7). Ca și cel prins de rătăcire, întru adevăratul și bisericescul Botez, și de însăși rătăcirea aceasta să se dezbrace, care om venind către Dumnezeu și preot căutând, în rătăcire aflându-se a căzut în ierosilie (fur de cele sfinte). Că trebuie a se cerca botezul ereticilor, ca să binevoiască împreună cu cei botezați de dânșii. Că nu poate în parte (adică în osebire) a covârși. De au putut a boteza, au putut și Sfânt Duh a da. De nu au putut, că afară fiind Duh Sfânt nu are, nu poate dar pe cel ce vine a boteza. Unul fiind Botezul, și unul fiind Sfântul Duh, și una Biserica de la Hristos Domnul nostru (lui Petru Apostolul din început zicând) asupra unirii întemeiată. Și pentru aceasta cele ce se fac de dânșii mincinoase și deșarte fiind, toate sunt neprimite. Că nimic poate fi primit și ales la Dumnezeu din cele ce se fac de aceia, pe care Domnul vrăjmași și împotrivnici ai săi îi zice în Evanghelii. „Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, și cel ce nu adună cu Mine, risipește” (Matei: 12,30). Și fericitul Apostolul Ioan poruncile Domnului păzind, mai înainte a scris în epistolie: „Ați auzit că antihrist vine, și acum încă mulți antihriști s-au făcut. Drept aceea știm că vremea de pe urmă este. Dintre noi au ieșit, dar n-au fost dintru noi” (I Ioan: 2,18). Drept aceea și noi suntem datori a pricepe și a înțelege, că vrăjmașii Domnului și cei ce se numesc antihriști, nu sunt putincioși a da darul Domnului. Și pentru aceasta noi cei ce suntem împreună cu Domnul și unirea Domnului o ținem, care după vrednicia Lui ni s-a dat preoția Lui în Biserică liturghisindu-o, câte împotrivnicii Lui adică vrășmașii și antihriștii le fac, suntem datori a nu le primi și ale depărta și a le lepăda, și ca pe niște spurcate a le socoti. Și celor ce vin la cunoștința adevăratei și bisericeștii credințe de la rătăcire și de la răzvrătire, să le dăm desăvârșit taina dumnezeieștii puteri, și a unirii, și a credinței, și a adevărului.

TÂLCUIRE

Cu multe dovezi arată canonul acesta că botezul ereticilor și al schismaticilor este neprimit. Și că se cuvine a se boteza ei când se întorc la dreptslăvitoarea și soborniceasca Biserică.

1. Pentru că Botezul este unul, și pentru că el se află în singură soborniceasca Biserică. Iar ereticii și schismaticii afară din soborniceasca Biserică aflându-se, prin urmare nici un Botez au.
2. Apa Botezului se cade mai întâi a se curăți și a se sfinți prin rugile preotului și prin darul Preasfântului Duh, apoi să curățească și să sfințească pe cel ce se botează într-însa, dar ereticii și schismaticii nu sunt preoți. Ci mai vârtos furi de cele sfinte, nici curați ci necurați, nici sfinți, ca unii ce nu au Duh Sfânt. Deci nici Botez au.
3. Pentru Botezul cel în Biserica cea sobornicească, se dă iertarea păcatelor, iar prin botezul ereticilor și al schismaticilor, afară fiind e soborniceasca Biserică, cum poate a se da iertarea păcatelor.
4. Cel ce se botează după ce se botează, se cuvine a se unge cu Sfântul Mir cel mare, care s-a sfințit prin venirea Sfântului Duh. Iar ereticul neavând Sfânt Duh, ca un despărțit de El pentru eres și pentru schismă (adică pentru dezbinare) de soborniceasca Biserică, cum poate a sfinți Mirul cel de acest fel?
5. Preotul se cuvine a se ruga către Dumnezeu pentru mântuirea celui ce s-a botezat, iar ereticul și schismaticul, fur de cele sfinte fiind și păcătos (nu atât pentru fapte, ci mai mult pentru eres și pentru schismă, care este păcat mai mare decât toate), cum poate fi ascultat de Dumnezeu, în vremea când zice Scriptura: Că pe păcătoși nu-i ascultă Dumnezeu.
6. Pentru că nu poate fi primit la Dumnezeu botezul ereticilor, și al schismaticilor, fiindcă ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu, și antihriști numindu-se de Evanghelistul Ioan.

Deci pentru toate acestea și altele, canonul acesta cu scumpătate voiește a se boteza toți ereticii și schismaticii. Adăugând și aceasta, că socotința aceasta a fi adică neprimit botezul ereticilor și al schismaticilor, nu este nouă adică a Părinților sinodului acestuia, ci este veche cercată de cei mai dinainte de aceștia (adică din timpul lui Agripin episcopul Cartaginaiei, precum am zis în prolegomena sinodului acestuia, care mai a ajuns pe însuși moștenitorii Apostolilor), și care socotință cu multă silință și scumpătate, este unită întru toate cu apostoleștile canoane 46, 47, 68. Și nu numai de obște canonul acesta leapădă botezul ereticilor și al schismaticilor. Ci și în deosebi fiecare din Părinții cei 84 ai acestui sinod cu o osebită lucrare, adică cu 84 de hotărâri îl leapădă. Pentru aceasta și ecumenicul al 2-lea sinod în al 7-lea canon al său în parte a păzit canonul acesta (deși în celelalte nu l-au păzit, aceea făcându-o după iconomie și conpogorâre, și nu după scumpătate precum am zis în însemnarea canonului 46 apostolesc). Și sinodul al 6-lea în canonul al 2-lea al său l-au pecetluit (deși zice, că numai în locurile acelea ale Africii stăpânea, ci odată pecetluindu-l, mai mult l-au adeverit, și nu l-au surpat). Îl primește însă pe acesta și marele Vasilie, în întâiul său canon.‎[5]

C.  Canonul 101 al Sfântului Sinod din Cartagina

‎ CANONUL 101, 97‎

‎ Și aceasta trebuie a o cere: ca să se păzească legea pusă de Teodosie întru fericită aducere ‎aminte părinte al lor, cea pentru cele 10 litre de aur, asupra ereticilor celor ce hirotonesc și a ‎celor ce se hirotonesc. Ba încă și asupra avutorilor (ctitorilor) lor, la care s-ar afla sinagoga ‎‎(adunarea) acelora. Apoi așa să poruncească a se întări acest fel de lege, ca să poată ea asupra ‎acestora, asupra cărora pentru vrăjmașii, s-au îndemnat și s-au pus pentru mărturie cei ai ‎soborniceștii Biserici. Ca, măcar de frica aceasta să înceteze de a face dezbinări, și de răutatea ‎ereticească, ei care întârzie ca cu gândirea veșnicei munci să se curățească și să se îndrepteze.‎[6]

‎ [Apostolic, can. 68; Cartagina, can. 55, 66, 75, 76, 77, 102, 110, 128, 129]‎

‎ TÂLCUIRE

‎ Și prin canonul acesta cere sinodul de la împăratul Onorie să poruncească ca să păzească legea ‎care s-a legiuit de marele Teodosie tatăl lui, adică a se păgubi 10 litre de aur [2,5-3,3 kg de aur][7], atât cei ce vor ‎hirotoni eretici, cât și cei ce se vor hirotoni de eretici. Ci dar și cei ce îi vor primi pe unii ca aceștia ‎a liturghisi la moșiile lor. Și că legea cea de acest fel să se păzească și la donatiști. Că de nu se vor ‎îndrepta aceștia pentru frica iadului, încai de frica pagubei banilor să înceteze de a face dezbinări ‎și vrăjmășuiri, pentru care s-au îndemnat dreptslăvitorii episcopi să mărturisească asupra lor[8].‎

D.  Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare

CANONUL 1‎

‎ Deci întrebarea cea pentru cei curați, și s-a zis mai înainte, și bine ai făcut aducerea aminte, că ‎se cade a urma obiceiului celor din fiecare loc, pentru că cu deosebire au vorbit pentru botezul ‎lor, cei ce atunci au pomenit pentru aceștia. Iar cel al pepuzienilor, mi se pare a nu avea nici un ‎cuvânt. Și m-am mirat cum știutor de canoane fiind, l-a trecut marele Dionisie. Că botezul acela a ‎judecat cei vechi a se primi, care nimic iese afară de credință. Drept aceea pe unele le-au numit ‎eresuri, iar pe altele schisme; și pe altele parasinagoguri (nelegiuite adunări).

1. Deci eresuri pe cei ‎cu totul lepădați și după însuși credința sunt înstrăinați.
2. Iar schisme, pe cei ce pentru oarecare ‎cauze bisericești și întrebări putincioase de a se vindeca, între cei despărțiți.
3. Iar parasinagoguri, ‎pe adunările cele ce se fac de nesupușii prezbiteri, sau episcopi, și de ne învățatele popoare. ‎Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greșeală, s-a dezbinat de la slujbă (Liturghie), și nu s-‎a supus canoanelor, ci luiși și-a răzbunat proiestoșia și slujirea, și s-a dus împreună cu acesta, ‎oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă.
4. Iar schisma, este a ‎fi cu deosebire pentru pocăință de cum sunt cei în unire cu Biserica.
5. Iar eresuri, precum al ‎maniheilor, și al valentinienilor, și al marchioniștilor, și al înșiși pepuzienilor acestora. Că dea ‎dreptul deosebirea este pentru însăși credința cea întru Dumnezeu. Deci s-a părut celor din ‎început,
6. cel al ereticilor, cu totul să se surpe.
7. Iar cel al celor ce s-au dezbinat, ca a unora ce încă ‎sunt în Biserică, să se primească.
8. Iar cei ce în parasinagoguri, cu pocăință de cuvânt, și cu ‎întoarcere făcându-se mai buni, să se împreuneze iarăși cu Biserica. Încât de multe ori și cei ce în ‎vreo treaptă s-au dus împreună cu cei nesupuși, când se vor căi, să se primească întru aceeași ‎rânduială.

Deci pepuzienii, sunt arătat eretici. Că întru Duhul cel Sfânt au hulit. Lui Montan, ‎Priscilei cu nelegiuire și cu rușinare însemnând pe numirea Mângâietorului. Că ori sunt vrednici ‎de osândă, ca unii ce pe oameni i-au făcut dumnezei, ori ca unii ce pe Duhul cel Sfânt prin ‎asemănarea cea cu oamenii L-au batjocorit, și așa sunt vinovați osândirii celei veșnice, pentru că ‎neiertată este hula cea întru Duhul cel Sfânt (Matei: 12,31). Deci ce cuvânt are cuvântul acestora ‎a se primi, al celor ce botează în Tatăl, și în Fiul, și în Montan, și în Priscila? Că nu s-au botezat ce ‎nu-s botezați în numele cele predate nouă. Drept aceea, deși despre marele Dionisie aceasta nu ‎s-a luat aminte, dar nouă nu se cade a păzi urmarea greșalei. Că necuviința de acolo este arătată ‎și văzută tuturor celor ce cât de puțin știu a socoti. Cei catari (curați) și ei sunt din cei dezbinați. ‎Dar însă s-a părut celor din început, celor împreună cu Ciprian zic, și cu Firmilian al nostru, pe toți ‎aceștia a-i supune unei hotărâri. Pe cei curați (catariști), și înfrânați (engratiști), și idroparastați, ‎și apotactiști (adică de sineși lepădați de la soborniceasca Biserică). Căci începutul despărțirii s-a ‎făcut prin dezbinare. Iar cei ce s-au dezbinat de Biserică, nu au mai avut harul Duhului Sfânt ‎peste dânși[9]. Că a lipsit împărtășirea, pentru că s-au întrerupt urmarea. Că cei întâi ce s-au ‎depărtat, aveau hirotoniile de la Părinți, și prin punerea mâinilor lor peste ei, aveau darul cel ‎duhovnicesc. Iar cei ce s-au rupt făcându-se mireni, nici de a boteza, nici de a hirotoni au avut ‎putere, nici putea a da altora harul Sfântului Duh, de la care ei au căzut.[10] Pentru aceasta ca niște ‎botezați de mireni cei de dânșii botezați, au poruncit (Părinții) ca venind la Biserică, cu ‎adevăratul Botez al Bisericii de a doua oară să se curățească. [11] Dar fiindcă cu totul s-a părut ‎oarecărora din cei de la Asie, pentru iconomia multora să se primească botezul lor. Fie primit.[12] Iar ‎cel al înfrânaților se cade noi al înțelege lucrare rea. Căci ca să-i facă pe ei neprimiți Bisericii, s-au ‎apucat de aici, să întâmpine mai înainte cu însuși al lor botez. De unde și-au stricat și obișnuirea ‎lor. Deci socotesc, fiindcă nimic este pentru dânșii, zic, arătat, să cadă nouă a lepăda botezul lor. ‎Și de ar fi luat cineva de la dânșii pe acela, venind la Biserică, să-l boteze. Dacă aceasta va urma ‎a fi piedică iconomiei celei obștești iarăși se cuvine a se întrebuința obiceiul, și să urmăm ‎iconomisirilor ce au făcut la noi Părinții. Că mă sfiesc ca nu cumva întârziindu-i cu Botezul să-i ‎întârziem întru ale mântuirii prin această asprime a îndelungării. Iar dacă aceia păzesc Botezul ‎nostru, aceasta pe noi să nu ne înduplece. Că nu suntem vinovați a le da lor har, ci a șerbi ‎observației celei cu scumpătatea canoanelor. Și pentru tot cuvântul să se închipuiască, ca cei ce ‎vin de la botezul acelora, să se ungă de credincioși adică, și așa să se apropie la Taine. Că știu că ‎pe frații cei de pe lângă Zonie și Satornin, din rânduiala aceea fiind ei i-am primit la scaunul ‎episcopilor. Drept aceea pe cei ce au fost împreună cu tagma acelora, nu mai putem a-i despărți ‎de Biserică, punând noi ca un canon despre împărtășirea cea cu dânșii, prin primirea episcopilor.‎

‎ [Apostolic, can. 46; Sinod 1, can. 8; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Laodiceea, can. 7]‎

‎ TÂLCUIRE

‎ După procuvântare, prin urmare răspunde sfântul la cele ce Sfântul Amfilohie l-a întrebat. Și ‎urmând a zice pentru botezul schismaticilor cataron (curaților) adică a navatienilor și de al ‎ereticilor pepuzieni, adică ale montaniștilor, mai înainte și mai obștesc face pe cuvânt, și pe ‎despărțirea acelor vechi o pomenește. După care alții se zic eretici, iar alții schismatici, și alții ‎parasinagogi.

3. Și parasinagogi sunt prezbiterii și episcopii cei nesupuși, care căzând în oarecare ‎greșale s-au caterisit de preoția și arhieria lor canonicește. Însă nevrând a se supune canoanelor, ‎cu de sineși stăpânire ș-au izbândit, și lucrau deosebi cele ale preoției sau ale arhieriei. Și ‎împreună cu dânșii au urmat și alții, lepădându-se înșiși de soborniceasca Biserică.
4. Iar schismatici ‎se‎ numesc, acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică, nu pentru dogme de credință, ci ‎pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptare.
5. Iar eretici se numesc aceia a cărora ‎osebirea îndată și dea dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu. Adică cei despărțiți cu ‎credința și cu dogmele de către dreptslăvitori, și desăvârșit depărtați.
6. Deci parasinagogii se ‎unesc iarăși cu Biserica prin pocăința cea binecuvântată, și prin întoarcere. Și cei ce dintr-înșii au ‎fost preoți, și clerici, întorcându-se întru aceeași rânduială se primesc, a căreia au fost.
7. Iar ereticii ‎cei mai sus arătați și înșiși pepuzienii, pentru care este cuvântul, și câți alții, întorcându-se la ‎dreaptaslăvire, se botează ca elinii. Fiindcă Părinții cei vechi numai Botezul acela au judecat a se ‎primi, care nicicum iese din credință, iar al ereticilor, ca unul ce este afară din dreapta credință, ‎au judecat desăvârșit să se lepede. Pentru aceasta prin urmare și al pepuzienilor se leapădă, căci ‎botează nu în numele cele predanisite ale Preasfintei Treimi, adică în Tatăl, în Fiul, și în Sfântul ‎Duh. Ci în Tatăl, în Fiul, și în Montano, și în Priscila, și de aici fiindcă hulesc în Duhul cel Sfânt ‎‎(care hulă este neiertată), punând numele al însuși Mângâietorului asupra oamenilor muritori, și ‎dumnezei făcând pe oameni, sunt arătați eretici. Pentru aceasta, întorcându-se, trebuie să se ‎boteze. Iar deși Dionisie (al Alexandriei adică) zice să nu se boteze, însă la aceasta a greșit, și noi ‎la aceasta nu trebuie a urma.
8. Iar pentru schismatici au fost două socoteli. Că Sfântul Ciprian și ‎sinoadele cele două de lângă el s-au făcut în Africa (vezi canonul lui). Ci și sinodul ce s-a făcut în ‎Iconia de Sfântul Firmilian (pe care al său îl numește marele Vasilie, ca pe unul ce a stătut episcop ‎al Cesareei) păzind amărunțimea, a poruncit, ca curații aceștia, pentru care este cuvântul, ‎înfrântecii și apotactiții (vezi la canonul 95 al sinodului 6) și idroparastații (vezi la canonul 32 al ‎sinodului 6). Și în scurt toți schismaticii venind la soborniceasca Biserică, să se boteze. Fiindcă ‎ierosiții cei dintâi ai schismaticilor, aveau darul de la Biserică de a hirotoni, și a boteza. Iar după ‎ce odată s-au dezbinat de tot trupul Bisericii, l-au pierdut și nu mai pot a boteza pe alții, ori a ‎hirotonisi, sau a da darul de care prin dezbinare s-au lipsit. Pentru aceasta și cei ce de ei se ‎botează, se socotesc că s-au botezat de mireni. Pentru aceasta și trebuie să se boteze. Iar ‎oarecare episcopi la Asia au primit botezul lor, pentru iconomie, și nu pentru scumpătate, ca cum ‎schismaticii ar fi încă mădulare ale Bisericii. Drept aceea după socoteala lor fie primit. Însă ‎schismaticii engratiști (înfrânaticii) deosebit trebuie a se boteza întorcându-se, după ‎scumpătatea canoanelor. Și pentru că și-au izvodit osebit botez, schimosind predanisirea ceea ce ‎este la Botez.[13]367 Și căci pentru aceștia osebită și arătată hotărâre nu s-a făcut cum să se ‎primească. Iar de nu botează ei de iznoavă pe cei ce din dreptslăvitori vin la dânșii; aceasta nu ‎trebuie a ne îndupleca spre a nu-i boteza și noi pe ai lor venind la dreptslăvitoarea Biserică. Însă ‎dacă și aceasta, are să se facă împiedicare obșteștii iconomii, care pentru toți schismaticii o au ‎făcut Părinții, să urmăm și noi iconomiei, ca nu cumva pentru asprimea poruncii acesteia, să-i ‎facem leneși spre a se boteza, rușinându-se poate, că se botează ca niște desăvârșit ‎necredincioși, și prin urmare să împiedicăm mântuirea lor. Și să zicem în scurt: Câți se botează în ‎botezul acelora, aceștia întorcându-se la dreapta slăvire, negreșit trebuie a se unge de cei ‎dreptcredincioși, cu Sfântul Mir, și așa să se împărtășească cu dumnezeieștile Taine. Și fiindcă ‎am primit pe episcopii înfrânaticilor acestora, și hirotoniile lor[14], cu primirea aceasta, am făcut prin ‎lucru ca un canon, și am arătat că ei nu sunt despărțiți de soborniceasca Biserică. Vezi și ‎tâlcuirea celui 46 apostolesc.‎

‎ 367 Și dacă schismaticii aceștia pentru că au schimosit obișnuirea ceea ce este cuviincioasă la ‎Botez, s-au judecat de marele părinte acesta Vasilie să se boteze, cu mult mai vârtos trebuie a se ‎boteza, latinii cei ce au schimosit, iar mai bine a zice, desăvârșit au stricat predanisirea Botezului, ‎și care sunt nu numai schismatici, ci și arătați eretici.‎[15]‎

E.   Canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice

1.     Canoane care arată că ereticii nu au harul mântuirii

a)   Sfântul Sinod 1 ecumenic

CANONUL 7

Pe cei ce din eretici se adaog la ortodoxie (dreaptă slăvire), și la partea celor ce se mântuiesc îi primim[16], după supus urmare, și obicei. Pe arieni adică, și pe machedonieni, și pe savatieni, și pe navatieni, pe cei ce se zic pe sineși curați, și mai buni148, și pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiți (mercurieni), și pe apolinariști îi primim dându-și libele (adică mărturisirea credinței), și anatematisind pe tot eresul, care nu cugetă, precum cugetă Sfânta Soborniceasca și Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. Și pecetluindu-i mai-nainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, și pe nări, și pe gură, și pe urechi, și pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh. Pe evnomiani care se botează întru o afundare, și pe montaniști, cei ce aici se zice frighi, și pe saveliani, care învață, că Tatăl și Fiul este o față (Yopatorie), și alte oarecare cumplite fac, și pe celelalte eresuri toate, (fiindcă aici sunt mulți, mai ales cei ce năvălesc din țara Galatenilor). Pe toți cei ce din aceștia vor voi a se adăuga la Ortodoxie, ca pe elini îi primim. Și în ziua cea dintâi îi facem creștini. Iar întru a doua catehumeni, iar întru a treia îi jurăm, cu insuflare de trei ori în față, și în urechi, și așa îi catihisim, și îi facem să zăbovească în Biserică îndestul, și să asculte Scripturile. Și atunci îi botezăm.[17]

b)   Sfântul Sinod 5-6 ecumenic

CANONUL 95

 Pe cei ce dintre eretici se adaugă la ortodoxie, și în partea celor ce se mântuiesc îi primim după așezata urmare, rânduială și obicei.[18] Pe ariani adică și machedoniani, și navatiani, pe cei ce se zic pe sineși curați,232 și ariseri233 (stângaci), și pe patrusprezeciani, adică mercuriani și apolinariști îi primim, dând ei libele (mărturisirea credinței în scris), și anatematisind pe tot eresul ce nu cugetă, precum cugetă sfânta lui Dumnezeu soborniceasca și apostoleasca Biserică, pecetluindu-se ei, adică ungându-se ei mai întâi cu Sfântul Mir la frunte, și la ochi, și la nări, și la gură, și la urechi. Și pecetluindu-i pe ei zicem: pecetea Darului Duhului Sfânt. Iar pentru pavlianistii, ce apoi năzuiesc la sobornicasca Biserică, hotărâre s-a așezat, a se boteza negreșit. Pe evnomiani însă care se botează într-o afundare și pe montanistii cei ce aici se zic frigi, și pe saveliani cei ce slăvesc iopatorie (fiu-părintime), și fac alte oarecare cumplite, și pe toate celelalte eresuri, fiindcă multe sunt aici, mai ales cei ce vin din țara galatenilor, pe toți cei ce dintre aceștia voiesc a se adăuga la ortodoxie, ca pe elini îi primim. Și în ziua dintâi, îi facem pe ei creștini, ia întru a doua, catihumeni; apoi în a treia, îi jurăm pe ei însuflându-i de trei ori în față, și în urechi. Și așa îi catehisim pe ei, și îi facem să zăbovească în Biserică și să asculte Scripturile, și atunci îi botezăm. Încă și maniheii, și valentinianii, și marchioniștii, și cei din eresurile cele asemenea. Nestorianii trebuie a face libeluri, și a anatematisi eresule, pe Nestorie, și pe Evtihie, și pe Dioscor, și pe Sevir, și pe ceilalți exarhi ai acestor fel de eresuri, și pe cei ce cugetă ‎ cele ale lor, și pe toate eresurile cele ce mai înainte s-au pomenit. Și așa a se ‎împărtăși cu Sfânta Cuminecătură.‎[19]

F.   Canonul care arată conținutul canoanelor de mai sus (al Sinodului adunat de Sfântul Ierarh Ciprian al Cartaginei și ale Sfântul Ierarh Vasile cel Mare) ca fiind credința infailibilă a Bisericii, având valoare ecumenică

CANONUL 2

 Au socotit însă sfântul sinodul acesta și aceasta, preabine și prea cu sârguință, ca și de acum înainte să rămâie adevărate[20], și întărite spre vindecarea sufletelor și tămăduirea patimilor, canoanele cele de Sfinții și fericiții Părinți cei mai-nainte de noi primite și întărite, dar încă și predanisite nouă în numele Sfinților și slăviților Apostoli 85 la număr. Fiind însă că întru aceste canoane se poruncește să primim noi, așezământurile cel prin Climent ale acestor Sfinți Apostoli, care în unele din vechi de către cei de străină slăvire pentru vătămarea Bisericii, oarecare neadevărate și străine de Evsevie (bunacinstire) s-au vârât, frumusețea cea de bună cuviință a dumnezeieștilor dogme înnegrindu-o, lepădarea așezământurilor celor de acest fel potrivit o am făcut spre zidirea și asigurarea creștineștii turme. Nicidecum judecând noi a fi primite ereticeștile minciuno-cuvântări, și ale alătura cu adevărata și întreaga învățătura a Apostolilor. Pecetlui însă și pe celelalte toate sfințite canoane așezate de Sfinții și fericiții Părinții noștri. Adică ale celor 318 Sfinți Părinți adunați la Niceea, și a celor în Ancira, dar încă și a celor Neocesareea. Așișderea și ale celor în Gangra. Pe lângă acestea însă și a celor în Antiohia Siriei. Dar însă și ale celor în Laodiceea Frigiei. Încă și ale celor 150 ce s-au adunat întruaceasta de Dumnezeu păzită împărătească cetate. Și ale celor 200 ce mai întâi s-au adunat în mitropolia Efesenilor. Și ale celor șase sute treizeci Sfinți și fericiți Părinți în Calcedon adunați. Așișderea ale celor în Sardica. Încă și ale celor în Cartagina. Dar însă, încă și ale celor acum a doua oară întru această de Dumnezeu păzită și împărătească cetate adunați în zilele lui Nectarie întâiului șezător (presedent) al împărăteștei cetății acesteia, și a lui Teofil celui ce a fost arhiepiscop Alexandriei. Dar și ale lui Dionisie fostului arhiepiscop al marei cetăți Alexandriei. Și ale lui Petru fostului arhiepiscop al Alexandriei și mucenicul. Și ale lui Grigorie fostului episcop al Neocesareei de minuni făcător, ale lui Atanasie arhiepiscopul Alexandriei, ale lui Vasilie arhiepiscopul Cesareei Capadociei, ale lui Grigorie Nissa, ale lui Grigorie Teologul, ale lui Amfilohie episcopul Iconie, ale lui Timotei arhiepiscopul marei cetăți Alexandriei celui mai dinainte, ale lui Teofil arhiepiscopul Alexandriei, ale lui Kiril arhiepiscopul Alexandriei, și ale lui Ghenadie fostului patriarh al de Dumnezeu păzitei și împărăteștei cetății aceștia. Dar încă și canonul cel așezat de Ciprian fostul arhiepiscop al țării Afrorilor (Calcedon) și mucenicul, și de sinodul său[21], care numai în locurile mai înainte zișilor mai întâi șezători, după obiceiul cel predanisit lor au stăpânit. Și nimănui să-i fie slobod a preface canoanele cele mai înainte arătate, sau a le strica, sau altele afară de canoanele care ne stau înainte a primi, alcătuite de oarecare și minciuno-suprascriere ale celor ce s-au apucat că cârciumărească adevărul. Iar dacă cineva se va prinde kenotomisind (înnoind) vreun canon din cele zise, sau apucându-se ar răsturna, vinovat va fi după canonul cel de acest fel, a primi certarea precum același canon învață, și prin același întru ceea ce greșește a se vindeca.

[Apostolic, can. 75; Sinod 4, can. 1; Sinod 7, can. 1]

TÂLCUIRE

Fiindcă în fiecare sinod, și mai ales în cele ecumenice, și hotar se făcea, înlăuntru căruia se cuprindeau dogmele credinței, și canoane se scriau, întrebuințând ele spre buna stare a Bisericii, și spre buna rânduială. Pentru aceasta și sinodul acesta, după ce în canonul său cel întâi a pecetluit, și a întărit hotarele credinței sfintelor sinoade celor ecumenice, acum întru acest al 2-lea pecetluiește, și întărește și canoanele.

1. Pe cele 85 la număr ale Sfinților Apostoli, pe care zice, că și Părinții cei mai înainte de dânsul le-au primit, și le-au întărit. (că apostoleștile așezământuri cele prin Clement, fiindcă de cei de străine socoteli s-au neteisit (s-au stricat) în oarecare părți, pentru vătămarea Bisericii, le leapădă pentru siguranța creștinilor. Însă precum acestea astăzi se află tipărite, mie mi se pare că nici o necuviință și neteisire cuprind ele. Și vezi pentru dânsele în apostolescul canon 85).
2. Ale celor 4 ecumenice sinoade.
3. Pe ale sinoadelor celor locale anume183.
4. Pe ale Sfinților Părinți în parte anume.

Adăogând sinodul, că nu este iertat nimănui, pe toate canoanele cele mai înainte arătate, ori a le strica, ori a nu le primi, ori altele în locul acestora minciunosuprascrise a primi. Iar de s-ar arătat cineva că se apucă a strica, sau a surpa vreun canon din acestea, acela să ia certarea ce o cuprinde acel canon, pe care strică, sau îl surpă. Adică de cuprinde și hotărăște canonul aforisire sau caterisire, sau anatema, acestea să le ia și cel ce îl strică, sau îl surpă pe canon; casă tocmească greșeala sa, din însuși canonul acela, întru care a greșit184.

‎183 Se osebesc oarecare canoane ale unor localnice sinoade, care nu s-au ‎pecetluit (adică nu s-au întărit) atâta, pe cât s-au îndreptat, sau mai bine a zice s-au ‎îmbunătățit de către sinodul ‎ acesta[22]. Precum cel al 4-lea de către cel al 33-lea al acestuia. Cel al 15-lea al ‎Neocesareei de ‎ către cel al 16-lea, cel al 48-lea al Cartaginei de cel 29 al acestuia. Și altele ‎asemenea de către ‎ altele. Însemnează însă că canoanele postnicului, deși de canonul acesta nu se ‎pomenesc (nu‎ ‎ știu pentru care pricină, poate pentru pogorământul ce fac) însă s-au primit de ‎toată Biserica.‎ ‎ Și vezi la prolegomena postnicului. Asemenea s-au primit de Biserică și canoanele ‎ce în urmă ‎ s-au făcut ale Sfântului Nichifor, și canoniceștile întrebări-răspunsuri cele făcute ‎în zilele lui ‎ Nicolae patriarhul.‎

‎ 184 Iar care este sinodul cel a doua oară adunat în Constantinopol în zilele lui ‎Nectarie, pentru ‎ care zice canonul acesta? Vezi-l după cel în Sardica. Pe lângă acestea, însemnează ‎că ale lui ‎ Timotei celui mai dinainte numește canonul acesta pe canoane, spre osebirea lui ‎Timotei al ‎ Alexandriei, care se numea eleur (numit motoc) și era pe vremea sinodului al 4-‎lea în urma ‎ aceluia adică, însemnează însă și că, fiindcă latinii prihănesc sinodul acesta, ‎pentru că nu ‎ pomenește localnicele sinoade cele ce s-au făcut la apus, nici canoanele acelora, ‎pe care le-au ‎ adunat Vartolomeu Carangea, și alții mulți înaintea lui. Către aceasta răspundem: ‎Că sinodul,‎ ‎ a înșirat canoanele acelea ale Sinoadelor și ale Părinților, câte erau în ‎întrebuințarea Bisericii.‎ ‎ Totodată însă au primit împreună și canoanele, ale localnicelor sinoade celor de la ‎apus, câte ‎ se unesc cu canoanele sinoadelor celor ecumenice. Și în scurt precum cel al 5-lea ‎ecumenic a ‎ primit pe cele ale lui Augustin, și ale lui Ambrosie apusenilor, și de obște însă, ci ‎câte au așezat ‎ întru dreapta credință, și spre mustrarea ereticilor. Așa și noi cele drepte ale ‎sinoadelor celor ‎ ce s-au făcut la apus le primim, însă nu toate fiindcă papa Romei multe străine ‎legiuiește într-‎însele. Pentru aceasta și cele mai multe din cele localnice la apus au greșit, și mai ‎ales că dintr-‎însele au ieșit mai întâi adăogirea în simbol, și pricina cea mai întâi și mai de pe ‎urmă a ‎ răutăților și a desbinării (adică a ruperii)[23].‎[24]

[1] ‎«Nimeni nu poate avea Tată pe Dumnezeu, dacă n-are Biserica mamă» (Unit. VI); «ca ‎să ai Tată pe Dumnezeu, repetă Sfîntul Ciprian, trebuie să ai Biserica mamă» (Epist. ‎LXXIV, 7, 2). Intr-adevăr, «în afară de Biserică nu este mîntuire» (Epist. LXXIII, 21, ‎‎2).‎ Apologeți de limbă latină, PSB 03, Ed. IBM al BOR, București, 1981, p. 430.

[2] Deci, nu se pot mântui…

[3] Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. cit., pp. 87-88.

[4] Însuși faptul că s-au adunat atâția episcopi, de atâtea ori, doar pentru a da un singur canon, arată importanța și adevărul necesității administrării Sfântului Botez Ortodox (deci cu mărturisirea dreptei credințe) fără de care nimeni nu se poate mântui.

[5] Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. cit., pp. 275-278.

[6] Nu numai că erau folosite amenzile, iar nu drepturile omului, pentru eretici, dar se arată că din dragoste pentru ei erau pedepsiți, ca să nu ajungă în chinurile iadului. Cei care îi promovează în funcții pentru a fi corecți politic și îi arată ca fiind totuna cu Ortodocși pentru a se supune ecumenismului, îi înșală, deci nu îi iubesc cu adevărat, favorizând și lingușind pierderea lor.

[7] Astăzi, având ereticii în mâna lor finanțele, nu cred că au greutăți în a împărți bani în stânga și dreapta spre a amăgi prin prozelitism.

[8] Aceasta se făcea deci și de dragul Ortodocșilor, spre a-i apăra de vrăjmașii gândiți, văzuți și nevăzuți.

[9] Vedeți că nici un despărțit de Sfânta Biserică, nici măcar cei din adunările nelegiuite (parasinagogi –cei caterisiți, dar care continuă să slujească) nu au harul Sfântului Duh? Cum să aibă, așadar schismaticii (cum sunt la noi stiliștii – calendariștii), ereticii (copții, armenii, etiopienii, tomaiții, iacobiții sau oricare mono/miafiziți, romano-catolicii, greco-catolicii, protestanții, neoprotestanții, sectarii, martorii lui Iehova), mahomdanii, mozaicii iudaiști, hindușii, budiștii, sataniștii sau orice alți (neo)păgâni, indiferent de faptele lor „bune”? Deși, din contextul canonului, pare că se referă doar la schismatici, dar nici cei din parasinagogă nu mai pot da harul mântuirii, fiind caterisiți și numiți mai sus de Sfântul Vasile cel Mare ca dezbinați, în mod indirect, zicând că „să se împreuneze iarăși cu Biserica‎”.

[10] Acrivia, sau, mai bine spus, neschimbabilitatea dogmatică.

[11] Acrivia canonică.

[12] Iconomia canonică care nu desființează acrivia (neschimbabilitatea veșnică) dogmatică. Adică modul primirii în Sfânta Biserică poate varia, dar, dacă nu se convertesc, nu primesc harul Sfântului Duh în eresul lor și, deci, nu se pot mântui. Aceasta este credința plinătății universale dintotdeauna a Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit.

[13] Deci, chiar și schismaticii, dacă strică forma botezului, trebuie botezați.

[14] Deci, se primesc doar hirotoniile schismaticilor, iar nu ale ereticilor.

[15] Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. cit., pp. 440-442.

[16] Deci, înainte de a fi primiți în Sfânta Biserică, în hotarele Ei canonice și dogmatice, nu se puteau mântui. Aceasta este dogma, hotarul cel veșnic, vederea adevărată a firii și voirii, peste care nu se poate trece. Mai jos urmează iconomia canonică.

[17] Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. cit., pp. 134-137.

[18] Vezi două note mai sus.

[19] Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. cit., pp. 230-232.

[20] Deci… infailibile.

[21] Zicând dar încă și, arată cinstea deosebită acordată acestui canon, evidențiat astfel.

[22] Vedem că Sfinții Ierarhi Ciprian și Vasile cel Mare nu sunt pomeniți ca fiind îmbunătățiți de acest Sfânt Sinod.

[23] Canoanele cele din apus nu sunt toate ale Sfintei Biserici, ci unele sunt greșite și au dus la dezbinarea eretică a apusului. Printre acestea: sinodul din Elvira (canonul 36 iconoclast, 305-306), sinodul 2 de la Orange (529) care atacă în mod eretic sinergia, învățătura dintotdeauna a Sfintei Biserici Ortodoxe exprimată atât de clar ‎prin Sfântul Ioan Casian, sinodul 3 din Toledo (filioque – 589) etc. Alunecarea apusenilor s-a făcut în timp și de aceea scrierile din occident trebuie să le privim cu prudență, ca fiind stricate în plus și de teologii papei prin nelămuriri, răstălmăciri și minciuni.

[24] Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. cit., pp. 179-180.

Va urma:

IV.        Un mic cuvânt despre sfințenia colivazilor

Dr. Alexandru Anastasiu